Diana (Ursachi) Neacșu, consilier în carieră Guidecademy, este de profesie jurnalist. Are peste 14 ani de experiență profesională în comunicare, strategie de afaceri și mobilizarea resurselor umane. A lucrat atât în mediul privat, cât și în sectorul public și non-profit, pentru organizații din Europa și America de Nord. Și-a luat licența, în 2006, la Universitatea din București, iar în același an a plecat la Budapesta să facă un masterat în Politici Publice. A beneficiat de bursele Soros, Fulbright, a Guvernului Romaniei și a Asociației Naționale a Femeilor Manager din SUA (NAWMBA) pentru a-ți continua studiile în străinătate. În 2010, a absolvit Magna Cum Laudae programul de MBA al unei universități aflate pe locul 23 în lume – Willamette. Este membră a Rețelei Internationale de Absolvenți Fulbright, precum și a societăților onorifice Beta Gamma Sigma si Pi Alpha Alpha, societăți internaționale care onorează absolvenții de top din domeniul managementului.

În cadrul campaniei „Unde ar fi fost #visurile tale astăzi”, Diana Neacșu a vorbit despre sistemele de educație prin care a trecut, dar și despre schimbările care trebuie făcute în școala românească.

Read More

Cristina Nicolăiţă a absolvit Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Secţia Fizică a Universităţii din Craiova, în 1989, și a urmat modulele de Limba Engleză (1999) şi de  Conversie profesională în Informatică (2006-2008) ale aceleiaşi instituţii. Din 2013 este ambasador eTwinning, din 2015 Microsoft Innovative Educator Expert, iar din 2016 ambasador Scientix. Din luna mai 2017 este moderator pentru comunitatea profesorilor începători din România în cadrul proiectului european pilot INDUCAS.

Când a început să le predea elevilor săi de la Școala Gimnazială „Gh. Magheru” din Caracal fizica prin metoda investigației, a văzut imediat schimbarea: „În primul rând elevilor nu le mai este frică de fizică, de științele exacte. Îmi place că se întreabă mirați când a trecut ora, că se luminează la față atunci când înțeleg un lucru nou sau că negociază un răspuns în grupul de lucru. Proiectele, machetele, circuitele realizate în grup îi ajută să le crească încrederea în forțele proprii și prezentarea lor în fața clasei este de asemenea un astfel de moment.”

Ce materii v-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?

Preferințele mele au gravitat în jurul științelor exacte, mai întâi fiind matematica, apoi chimia, iar în final a rămas fizica. Îmi plăcea mai ales modul în care mă ajutau să înțeleg lumea din jurul meu. Asta nu înseamnă că nu mi-au plăcut și alte materii, în special limbile străine, am înțeles că îmi vor da o deschidere mai mare către lume. Informatica a ajuns și ea pe lista mea de priorități, mai ales în ultimul deceniu, când am făcut din nou ”școală” pentru a mă aduce la zi pentru  timpul în care trăim.

Read More

Adela Iepure este Senior Consulting Associate Human Invest și colaborează în cadrul programelor axate pe leadership, coaching și schimbare organizațională. Într-un interviu pentru CEAE, ea vorbește despre importanța dialogului în școală. „Cred că acum există o deconectare și multă judecată între actorii din jurul educației: profesorii judecă părinții; părinții judecă profesorii și directorii; antreprenorii și angajatorii judecă sistemul educațional, etc.  Cred că e nevoie de dialog pentru ca fiecare să se reconecteze cu locul și rolul în sistemul mai mare, să se asculte reciproc și să înceapă să creeze împreună, nu separat. Societatea ar avea mult de câștigat dacă ar exista mai multă colaborare și aliniere și mai puțină critică și condamnare reciprocă”, spunea ea.

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?

Nu îmi vin neapărat în minte materii ci mai degrabă experiențe de învățare care mi s-au părut inedite și pe care nu le-am uitat. Îmi mai aduc aminte de cercul de chimie de la Palatul Pionierilor. Era un spațiu în care aveam voie să „ne jucăm” cu substanțele interzise: profesoara care coordona cercul ne-a instruit temeinic cu privire la siguranță și apoi ne lăsa să facem experimentele singuri. Puteam să umblăm cu acidul sulfuric! Îmi aduc aminte amestecul de responsabilitate, atenție și încredere pe care îl simțeam atunci când făceam experimentele mai complicate. Când ajungeam în clasă, teoria mi se părea floare la ureche, nu mai erau doar concepte, ele aveau o legătură cu realitatea. 

Read More

Sabina Fati este scriitoare  și jurnalistă. Cunoscută pentru cărțile ei „Singură pe Drumul Mătăsii” și „Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, apărute la Editura Humanitas, Sabina Fati este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucureşti si publicist-comentator la România libera. A urmat cursuri de ştiinţe politice la SNSPA și este doctor în istorie. Sabina Fati a vorbit, pentru CEAE, despre felul în care i-ar fi plăcut să fie predate materiile în școală: „Mi-ar fi plăcut ca istoria să fie o poveste adevărată și logică. Geografia să fie o incursiune în lumea globală. Integrala să fie o suprafață pe care o calculezi într-un anumit scop. Literatura să se ocupe de marile opere ale culturii universale”. Ce ar schimba în educația din România? „Aș aduce profesori mai buni. Aș găsi o soluție prin care să aduc în învățământ oameni care vor cu adevărat să dea mai departe ceea ce știu, oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu elevii lor. Aș muta accentul de pe memorare, pe înțelegere”, spune Sabina Fati.

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?

În clasa a doua, am început să citesc „Doi ani de vacanță” de Jules Verne. A fost prima carte „groasă” pe care am devorat-o. Mi-a dat-o mama pentru a-mi deschide apetitul de citit. Și tot în același scop mă punea să-i citesc din ea cu voce tare, în timp ce făcea de mâncare. Îmi aduc aminte acea vacanța de vară în care duceam peste tot o ediție mai veche a romanului, cu foi îngălbenite și scris mic. Eram la cabana părinților mei de lângă de Deva, unde între hamacul legat între doi cireși și bucătăria întunecată se desfășurau primele mele aventuri de călătorie, totul în tiparele lui Jules Verne. În primii ani de școală, Mama a fost cea de la care am învățat și care a găsit o metodă pentru a-mi arăta lumea. Învățătorul meu din primii doi ani, care ne cânta la vioară să ne facă zilele mai frumoase, ne lovea cu arcușul peste degetele strânse, dacă nu ne făceam temele sau dacă vorbeam neîntrebați. Pe urmă a fost înlocuit de o învățătoare, care îmi scria în fiecare zi în carentul de note că nu am cordeluță.

Read More

„Școala ca sistem ar trebui să priceapă că trebuie să fie înaintea societății, nu în urma ei”, spune Sorin Trâncă, Managing Partner Friends/TBWA. Este de părere că educația trebuie să se concentreze pe formarea de caractere și că un profesor nu trebuie să devină un birocrat, înglodat într-o programă tot mai stufoasă. „Cred că ar trebui în 2-3 ani să ajungem la ideea că un profesor bun = minimum 100 de cetățeni buni anual. Deci de la salarii mari și până la campanii de conștientizare, aș încuraja toate măsurile care să aducă profesorul în elita nației”, spune Sorin Trâncă.

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Ca oricărui copil ultra-curios, nu cred că mi-au plăcut materii, ci anumiți profesori. Mai ales că am început școala cu un șoc. Eu știam să scriu, să citesc și să socotesc cu ceva timp înainte de a intra în clasa I, iar în primele zile, văzându-mă că scriu cu mâna stângă, învățătoarea (foarte strictă, de modă veche, a ieșit la pensie imediat după ce am terminat a patra) mi-a făcut un mare scandal. „Ce, te crezi mai special? Acum pui stiloul în mâna dreaptă și să nu te mai văd așa!” Scăpasem de bunici, mătuși și alte persoane „de bine”, dar de învățătoare nu am (mai) reușit. Urmarea a fost că în primele 4 clase de școală activitățile mele erau oarecum paralele cu programa. În mai toate orele citeam pe sub bancă și eram atent doar cât să nu mă prindă. Cred că ăsta a fost primul meu training de atenție distributivă și de gândire alternativă.

Mi se părea extrem de tâmpit „să fiu atent” când, absolut de fiecare dată când erai atent nu aflai nimic nou. Am scris cu două mâini până prin clasa a V-a, când obișnuința a biruit.

Read More

Cristian Presura este fizician, cercetător în domeniul senzorilor medicali la compania Philips. Împreună cu echipa sa, a inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Cristian este și autorul cărții „Fizica povestită”, apărută la Editura Humanitas, 2014, lucrare ce a fost premiata anul trecut de Academia Română. „Pilulele” sale de știință pot fi urmări la pagina de Facebook a cărții. În plus, îl puteți asculta în fiecare joi, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite” de la Radio România Cultural.

Cristian a vorbit, în cadrul campaniei „Unde ar fi fost #visele tale astăzi”, despre cum și-ar fi dorit să fie predare orele de fizică în școală: „Mi-aș fi dorit ca fiecare lecție să fie o piesă de teatru, una care să te absoarbă suficient de mult pentru ca să vrei să mai cumperi bilete. Iar atracția o fac actorii, adică profesorii”.

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Matematica și istoria. Îmi aduc aminte de profesorul de istorie din generală. Ne adusese o piatră cioplită acum nu știu câte zeci de mii de ani. Ce impresionat am fost! Profesorul avea de gând să mă trimită la concursuri. M-a chemat la el și mi-a spus: „Văd că-ți place istoria, dar știu că și la matematică ești bun. Nu vreau să te încurc, cred că e mai bine să te duci la matematică”. A fost mai bine? Nu știu, în fond ambele sunt creatoare de vise, una în trecut, alta pe tărâmurile imaginare ale numerelor.

Read More

Jurnalistul și realizatorul de televiziune Radu Tudor vorbește despre ce impact au avut asupra sa profesorii din școală. „Profesorii mei au funcționat ca exemple. Am văzut la unii dintre ei rigoarea, la alții, spiritul ludic, la alții, concentrarea și munca intensă. Aveam un profesor de matematică foarte tânăr care scotea la tablă nu doar copii „dezghețați”, ci și copii mai slăbuți, care înțelegeau greu și de multe ori nu reușeau să țină pasul”, spune el.

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult?

Sportul. Știu că pare predictibil, dar fac parte din generația în care orele de educație fizică, mai ales în gimnaziu, erau înlocuite de ore extra de matematică, limba română sau chimie. Sportul era o bucurie. Iar peste ani a rămas un loc spre care mă îndrept cu certitudinea echilibrului.

Cu ce te-au influențat profesorii în alegerile ulterioare?

Profesorul de educație fizică este cel care „m-a potolit”. Făceam destul de multe năzbâtii, mă plictiseam repede la ore, nu chiuleam dar, dacă nu mi-ar fi afectat situația la final de an, aș fi făcut-o cu plăcere. Aș fi sărit bucuros peste niște ore de matematică sau de fizică ca să mai fac câteva ture de teren, să joc un baschet improvizat sau să mă întrec pe 50 de metri viteză contra-cronometru.

Read More

Viorel este unul din pionierii care au pus bazele și au dezvoltat piața serviciilor de training din România. A fondat Human Invest în 1999, iar de atunci conduce compania și își susține echipa să construiască și să implementeze proiecte pentru clienții acesteia.
În calitate de specialist, facilitează workshopuri de leadership și “change management” care urmăresc creșterea calității proceselor de colaborare din organizații şi creșterea calității dialogului. A susținut şi susține pro-bono dezvoltarea unor ONG-uri. Este unul dintre “ambasadorii” CEAE.

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Eram pasionat de geografie în şcoala generală la începutul anilor ’80. S-a întâmplat să am în casă un atlas foarte detaliat şi nu-l lăsam din mână când citeam cărţile de aventuri ale lui Jules Verne. Căutam să citesc orice carte care să mă facă să caut lucruri în atlas. Petreceam ore în şir arătându-i bunicului meu ce mai descoperisem şi-l provocam să-mi spună poveştile lui de război răsfoind împreună hărţile. Profesoara de geografie avea un stil informal şi mă tolera când nu copiam ce ne dicta sau ce ne scria ea pe tablă, dar m-a obligat să merg la olimpiada de geografie, unde nu am trecut însă de faza judeţeană pentru că trebuia să învăţ prea multe lucruri pe dinafară şi nu am o memorie prea bună. Expediţiile pe care le făceam cu cortul pe munte, tot de la pasiunea pentru geografie se trăgeau. Îmi plăceau materiile care aveau poveşti în jurul lor sau erau predate de un profesor care arăta că îi pasă cu adevărat de noi!

Read More

Actrița Ioana Ginghină vorbește despre cât de important este să încercăm să le oferim copiilor noștri șansa la o educație de calitate.

Provocată de CEAE să îmi amintesc puțin despre învățământul de altă dată, în dorința de a schimba ceva din el pentru viitorul copiilor noștri, am răspuns la întrebarea “unde ar fi fost visele tale azi?”

Cred foarte mult în destin și în puterea divină și de aceea îmi place să iau provocările vieții așa cum sunt, bucurându-mă de fiecare experiență sau lecție de viață, cum ar zice mama.

Totuși dacă stau să mă gândesc la învățământul de atunci, nu pot să nu îmi dea lacrimile, căci nu de puține ori am fost umilită în față clasei, pentru un spirit mai boem care s-a dovedit constructiv, pentru că, iată, am urmat o carieră artistică.

Și poate aș fi avut o mai mare deschidere dacă limbile străine, mi-ar fi fost predate altfel și aș fi învățat, pe bune, engleză timp de 10 ani, germană 4 ani și rusă 3 ani.

Read More

Actrița Andreea Vasile povestește despre ce a însemnat pentru o fetiță dintr-un liceu de provincie întâlnirea cu un profesor rar, care știa să își transforme elevii în eroi căutători ai propriului destin. Și vorbește despre una dintre cele mai importante lecții pe care le poate deprinde un copil în școală: să învețe să pună întrebări.

Destinele noastre sunt țesute din aceleași fire cu care sunt cusute întâlnirile din viața noastră. Tocmai de asta cred în importanța fiecărei întâlniri.

Fiecare poveste începe cu „a fost odată, demult”. Așa că păstrez registrul și o să vă spun că a fost odată, demult, un profesor dintr-un liceu de provincie, pe numele lui Ion Predescu. Profesor de limba și literatura română. Ei bine, acest profesor se întâlnește cu o fetiță de 14-15 ani și la primul lor curs îi povestește de Angelius Silesius (fetița în cauza nu știa mai nimic, se pregătea să devină handbalistă, fiind și ea dintr-un oraș mic de provincie în care toate fetițele visau să ajungă sportive de elită.

Read More