Viorel Panaite: Aş arăta mai frecvent recunoaştere pentru eforturile de schimbare deja existente

By August 3, 2017Visurile lor

Viorel este unul din pionierii care au pus bazele și au dezvoltat piața serviciilor de training din România. A fondat Human Invest în 1999, iar de atunci conduce compania și își susține echipa să construiască și să implementeze proiecte pentru clienții acesteia.
În calitate de specialist, facilitează workshopuri de leadership și “change management” care urmăresc creșterea calității proceselor de colaborare din organizații şi creșterea calității dialogului. A susținut şi susține pro-bono dezvoltarea unor ONG-uri. Este unul dintre “ambasadorii” CEAE.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Eram pasionat de geografie în şcoala generală la începutul anilor ’80. S-a întâmplat să am în casă un atlas foarte detaliat şi nu-l lăsam din mână când citeam cărţile de aventuri ale lui Jules Verne. Căutam să citesc orice carte care să mă facă să caut lucruri în atlas. Petreceam ore în şir arătându-i bunicului meu ce mai descoperisem şi-l provocam să-mi spună poveştile lui de război răsfoind împreună hărţile. Profesoara de geografie avea un stil informal şi mă tolera când nu copiam ce ne dicta sau ce ne scria ea pe tablă, dar m-a obligat să merg la olimpiada de geografie, unde nu am trecut însă de faza judeţeană pentru că trebuia să învăţ prea multe lucruri pe dinafară şi nu am o memorie prea bună. Expediţiile pe care le făceam cu cortul pe munte, tot de la pasiunea pentru geografie se trăgeau. Îmi plăceau materiile care aveau poveşti în jurul lor sau erau predate de un profesor care arăta că îi pasă cu adevărat de noi!

Cum te-au influenţat profesorii în alegerile ulterioare?

M-au influenţat mult profesorii care erau prieteni de familie cu părinţii mei: faptul că m-au lăsat să petrec mult timp alături de ei în anii de şcoală generală şi liceu, m-a făcut să-mi doresc să am propria şcoală, şi aşa a apărut Human Invest. Pe de altă parte, hărţile erau în acei ani şi o cale de a călători imaginar prin lume, iar profesorul de geografie din liceu mi-a spus că există Facultatea de Comerţ Exterior, iar una din materiile de examen este geografia. Am ajuns astfel la Ştiinţe Economice, asta m-a dus în AIESEC şi Human Invest.

Cum ai fi vrut să fie predate materiile care te-au preocupat?

Mi-ar fi plăcut să avem mai multe aplicaţii practice: geometria, biologia, geografia le mai foloseam când eram în excursii cu profesori însoţitori deschişi, care ne dădeau tot felul de teme de orientare şi observare. Am învăţat limba franceză citind revista PIF şi povestindu-le prietenilor poveştile din benzile desenate. Aş fi vrut să am mai multe proiecte de grup şi să fi folosit mai mult mediul înconjurător, să fi făcut mai multe experimente pentru a înţelege mai bine chimia şi fizica. De câteva ori mi s-a întâmplat ca un vecin mai mare cu câţiva ani să stea cu mine şi să mă ajute la nişte lecţii – ce mândru eram că îşi făcuse timp pentru mine; cred că elevii învaţă altfel de la elevii mai mari care vor să îi îndrume. Odată deschis apetitul pentru învăţare, ea devine distractivă, la fel ca orice joc. În viziunea mea, rolul profesorilor este esenţial în etapa de “făcut poftă”, iar apoi să fie la-ndemână şi să susţină elevii prin provocări potrivite fiecăruia. Învăţarea este o nevoie psihologică de bază a omului indiferent de vârstă (Self-Determination Theory), iar pentru ca educaţia să aibă impactul pe care îl urmărim trebuie să ştim cum să creăm contexte astfel încât elevii să şi-o cultive singuri.

Cum te-au inspirat profesorii să fii mai bun, să aspiri la mai mult, cum ți-au deschis orizontul? Ai avut profesori care ți-au stimulat încrederea în sine?

Îmi aduc foarte bine aminte de profesorii care mi-au stimulat încrederea în sine, chiar şi de acele momente. Jucam fundaş central în echipa oficială de fotbal a şcolii (lucru mare pentru mine!) şi, la o discuţie de dinaintea unui meci din campionatul între şcoli a oraşului, profesorul de sport mi-a spus că se bazează pe mine să conduc apărarea şi “jocul la offside”; a spus-o public, le-a spus tuturor celorlalţi să asculte semnalele mele pe teren şi mi-a mai spus că vrea să mă vadă alergând la acel meci aşa cum mă vede alergând după ore în curtea şcolii la meciurile între cartiere, pe care ni le organizam singuri. Hei, ce-ţi doreşti mai mult ca să ai încredere în tine!? Cred că sporturile pe care le-am făcut mi-au ridicat puţin nivelul de disciplina din viaţă şi, prin asta, să fac mai bine ce-mi propun. Un alt profesor mi-a spus înainte cu câteva zile de examenul de intrare la facultate că indiferent de rezultat, eu voi rămâne acelaşi pentru el şi dacă nu voi intra, să nu o iau ca pe un eşec personal!

Dacă ar fi să schimbi ceva ACUM, ce ai schimba în educația din România?

Aş arăta mai frecvent recunoaştere pentru eforturile de schimbare deja existente şi i-aş încuraja şi pe cei cu care mă întâlnesc să facă la fel. I-aş încuraja pe cei care contribuie să se întâlnească mai des unii cu alţii, să ştie mai multe unii despre alţii, să se asculte mai bine şi să se sprijine mai bine între ei – indiferent de rolul lor. Aş întări în primul rând alianţa dintre cei care se implică activ. Forţa acestei alianţe din interiorul sistemului va da direcţia şi viteza pe care o dorim pentru educaţia din România. Important este să susţinem alianţele potrivite. De multe ori, am impresia că ceea ce se întâmplă este cam aşa: se critică mult de pe margine, progresele sunt trecute cu vederea, se scot în evidenţă în exces lucrurile care nu merg şi sunt foarte mulţi oameni care spun că ar schimba totul şi nimic nu este bun!

Se întâmplă deja lucruri bune în educaţia din România: sunt tot mai multe momente când elevii învaţă în grup, creşte numărul profesorilor care adoptă atitudini încurajatoare faţă de elevi şi lucrează cu metode moderne, colaborative de predare, sunt mulţi directori care implică şcolile în proiecte comunitare, iar în inspectorate, în societăţile profesionale ale profesorilor, în institute ale educaţiei, în minister sunt oameni care sunt activi şi susţin proiecte importante de reformă (cele care vizează la matematica, fizica şi chimia sunt doar câteva exemple). De la mine programul de îmbunătăţire a educaţiei din România se vede acum aşa: facem progrese şi creşterea calităţii colaborării dintre cei implicaţi şi susţinerea lor ar mişca în bine lucrurile, le-ar da posibilitatea celor responsabili să vadă ce soluţii au deja “în vagon”, să-şi crească deschiderea, să recunoască greşelile şi să înveţe din ele!