Mihai Lupu: Trebuie să îi pregătim pe copii să devină cetățeni care să participe activ la viața lor și a comunității lor

By | Visurile lor

Atunci când Mihai Lupu a protestat, în adolescență, față de conținutul slab al revistei liceului a avut parte de o susținere neașteptată: cea a profesoarei sale de limba română. Reacția ei avea în spate capacitatea de conectare cu elevii și inteligența culturală și socială, calități cu ajutorul cărora un profesor poate transforma destine.

Între timp, numele lui Mihai Lupu a ajuns să fie legat de IPSOS România, „laboratorul de cercetare” al României, de festivalul de scurtmetraje într-o companie privată Short Film Breaks și de EDUCab – platforma pentru dezvoltarea capacității locale care își propune, în România, stimularea şi construcţia capacităţii educaţionale din biblioteci. Mihai a răspuns întrebării „Unde ar fi fost #visele tale astăzi?” printr-o mărturie despre curajul de a-ți păstra încrederea în tine când toată lumea încearcă să ți-o submineze.

Cred că eram în clasa a X-a sau a XI-a. Tocmai ce apăruse primul număr al revistei anuale a Colegiului Național ‘Alexandru Lahovari’. Motiv de mândrie de altfel. Eu indignat de calitatea precară a materialului de acolo, un soi de colecție mediocră de texte literare, recenzii plicticoase și fără substanță, știri inutile din zona IT, enumerări de nume de elevi și profesori, cu fotografii și ilustrații de o calitate precară, ce să mai lungesc, câteva zeci de pagini rușinoase pentru orice minte cât de cât obișnuită cu informații și cultură de calitate.

Read More

Grațian Mihăilescu: „Din păcate, viața mea a început la 26 de ani, atunci când am plecat în Germania cu bursă”

By | Visurile lor

Grațian Mihăilescu, fondatorul Urbanize Hub Romania, care promovează conceptul de smarty city, povestește că a fost un rebel în liceu din cauza faptului că nu a găsit niciun profesor care să îi stimuleze interesul. „Astfel, în clasa a 9-a am rămas repetent, fiind cunoscut ca un „copil problema”. Eu credeam despre mine că sunt un creativ și un tânăr ce gândește altcumva decât sistemul, ceilalți începând de la profesori la colegi și părinții colegilor mă vedeau ca pe un golan, „o uscăciune printre copacii verzi”, un rebut social”, spune el. 20 de ani mai târziu, este doctorand și lector la Universitatea de Vest Timișoara, absolvent a două masterate, și bursier al Comisiei Europene, cu studii și programe de cercetare în Germania, Italia, Serbia, Ungaria, Belgia și SUA. „Din păcate viața mea a început la 26 de ani, atunci când am plecat în Germania cu bursă și am dat peste profesori care mi-au influențat gândirea și am studiat într-un sistem cu totul diferit decât cel din care veneam, în care îți alegeai materiile la început de an, unde profesorii aveau ore de întâlniri cu studenții, ascultându-le problemele individual, un sistem unde focusul era pus pe practică și mai puțin pe partea teoretică. Un sistem care îți stimula gândirea critică și creativitatea, unde puteai să îți pui în practică ideile. Mi-a plăcut atât de mult atunci în Germania încât am descoperit în mine o sete de cunoaștere care m-a îndreptat spre alte țări și alte programe de studiu. Din păcate în România, atât în liceu, cât și la facultate, am trăit prea puțin aceste lucruri”, spune el.  

Grațian Mihăilescu a răspuns la câteva întrebări în cadrul campaniei „Unde ar fi fost #visele tale astăzi?”, în care ne propunem să aducem în discuție valorile care ar trebui să stea la baza procesului educațional din România.

Read More

Cătălin Striblea: La școala pe care am făcut-o nu era loc de vise

By | Visurile lor

În timpul școlii, cunoscutul realizator de radio și televiziune Cătălin Striblea a avut profesori care creau olimpici. Ce nu puteau crea era însă inspirație și motivație, iar elevii care erau în afara cercului de inițiați erau lăsați în urmă. „Predatul însemna multe formule înșiruite pe tablă, pe care apoi trebuia să le memorăm. Țin minte că pentru unele teze învățam pagini întregi fără să le înțeleg neapărat. Dacă m-ar fi dus cineva să-mi arate exact ceea ce se întâmplă cu anumite fenomene cu siguranță aș fi avut altă amintire”, spune Cătălin Striblea. Ce ar schimba la educația din România de astăzi? „Aș opri metoda asta de învățare care te pune să îngurgitezi tone de informații. Nu aș mai premia-o. Aș premia inovația, inventivitatea, capacitatea de analiză și sinteză și capacitatea de a da soluții la situațiile ivite”, explică el.

Cum te-au influenţat profesorii în alegerile pe care le-ai făcut în viață?

Nu țin minte să fi fost vreun obiect sau un profesor care să-mi determine o alegere ulterioară. Ba, cel puțin la fizică și chimie, am avut așa o baftă încât m-am ferit ani de zile de obiectele astea. Nu pentru c-ar fi fost profesori răi, ci dimpotrivă. Și la gimnaziu și la liceu erau oameni severi cu o foarte bună reputație profesională care generau olimpici naționali și internaționali. Pentru noi ceilalți era un mister ceea ce se întâmpla acolo. Țin minte că la fizică și chimie erau pagini întregi pe care le învățam pe de rost. Nu înțelegeam mai deloc formulele cu pricina, iar chimia organică a fost un dezastru. Am avut însă un profesor de istorie care m-a fascinat. În clasa a V-a a reușit să ne predea istoria antică cu hărți și povești de o manieră care făcea orele foarte scurte. Cred c-au fost cele mai bune ore pe care le-am avut vreodată.

Read More

Vlad Tăușance: „Aș face tot ce se poate face pentru a reda demnitatea și speranța profesorilor”

By | Visurile lor

Pentru Vlad Tăușance, materiile preferate au fost strâns legate de profesorii preferați. Oameni de la care a avut de învățat lucruri dincolo de granițele manualelor și ale disciplinelor predate, mai exact acele lucruri care l-au ajutat să își traseze granițele propriei vieți. „M-au învățat că încrederea se câștigă și drepturile includ obligații”, spune Vlad Tăușance. Ce ar schimba azi în educație? „Aș face tot ce se poate face pentru a reda demnitatea și speranța profesorilor, pentru a-i reconecta la propria motivație, dar și la realitatea orei”.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Materiile preferate au fost strâns legate de profesorii preferați. Am iubit istoria cât timp am avut un profesor îndrăgostit de Napoleon și de azteci. Am urât-o mai apoi, când am schimbat școala și m-am înecat în cifre și domnitori. Am ajuns la naționala de filosofie pentru că am avut parte de un profesor-mentor, care mi l-a explicat pe Pascal în fața cazanului de țuică, la casa lui din suburbie, iar apoi m-a pus să predau colegilor mei ce deprinsesem în lecțiile duminicale. Am rămas în relații strânse cu franceza pentru că eram într-o clasă bilingvă de top, într-un liceu cu performanțe naționale foarte bune. Franceza îți ridica statutul și-ți deschidea ușa către schimburi internaționale și, deloc neglijabil, către o bibliotecă vastă de bandă desenată. Deși scriam încă din liceu, am urât literatura română ca materie, din cauza unui profesor tipicar până la manie.

Read More