Pentru mulți copii, dar și pentru mulți dintre adulți, matematica este o materia aridă cu reguli rigide și greu de înțeles, cel mai adesea deconectată de viața reală. Asta îi face pe elevi să își închidă mintea și să se bazeze în rezolvarea problemelor pe memorarea și reproducerea unor algoritmi de rezolvare, pe care-i uită după puțină vreme.
Profesorii de fizică și de chimie din programul „Începe la școală” învață cum să le trezească elevilor lor curiozitatea față de fenomenele naturii și cum să îi ajute să își dezvolte gândirea critică. În aceste luni, ei iau parte la un curs care le arată cum să-i transforme pe copii din spectatori la orele de fizică și chimie în actorii principali ai propriului proces de învățare.
„Majoritatea oamenilor nu au o imagine exactă asupra matematicii. Ei privesc matematica drept un set de formule care trebuie aplicate unei liste de probleme de la sfârșitul capitolelor de manual. La baza acestei judecăți greșite stă modul în care matematica este deseori predată. Abordarea tradițională a matematicii în școli înseamnă prezentarea conținutului și măsurarea gradului în care acest conținut a fost însușit de către elevi. Acest proces a eșuat adesea în trecut, nu funcționează bine în prezent și va da greș în viitor. Predarea nu trebuie să se limiteze la profesorul care demonstrează o metodă de calcul și elevii care ulterior o repetă fără reflecție. („Iată regula și exemplul, exersează acum cu 20 de probleme de teme.”) Învățarea matematicii este un proces activ, constructiv, cumulativ și orientat spre obiective. Acest lucru trebuie să fie perceptibil și pentru elevi. În loc să arate pașii pentru ca elevii să ajungă la o soluție, profesorul îi ghidează pe aceștia prin formularea de ”situații-problemă” , invitându-i să descoperire singuri secretele matematicii. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să reducem decalajul dintre ceea ce este matematica și modul în care această materie este adesea predată la școală”.
Faptul că profesorii urmează un curs de formare nu duce automat la îmbunătățirea modului de predare. Este concluzia trasă de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE) după 13 ani de experiență, în care organizația a format peste 3.500 de profesori pentru a preda fizica sau chimia prin investigație. Una dintre provocări este că, pentru a aplica noile metode deprinse în timpul programului de pregătire, profesorii trebuie să iasă din zona de confort a rutinei didactice tributare centrării pe cunoștințe. Schimbările pe care urmează să le facă sunt de amploare și, dacă ar fi nevoiți să aplice la clasă învățarea prin investigație imediat după finalizarea cursului, o bună parte dintre ei ar intra într-o zonă de panică. Pentru a evita această situație, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale a creat, cu sprijinul Romanian-American Foundation, un model de comunitate de practica denumit mecanism de sprijin. Implicarea în mecanismul de sprijin îi ajută pe profesori să intre mai întâi în zona proximei dezvoltări, care le permite să evolueze în loc să renunțe. (Vezi fotografia articolului).
Mecanismul de sprijin, numele sub care este cunoscută comunitatea de practică inițiată de CEAE pentru profesorii de fizică, a fost activat până acum în 10 județe ale României, cel mai recent în Timiș. Județul Timiș este un punct important pe harta „Fizica Altfel”, fiind una dintre primele zone pilot în care a fost derulat programul, care s-a extins în timp la nivel național. Un deceniu mai târziu, am găsit aici profesori implicați, dornici să lucreze împreună, să își împărtășească reușitele și provocările la clasă și să caute împreună soluții. La activarea mecanismului de sprijin din acest județ a participat Viorel Panaite, Managing Partner al Human Invest, un partener de încredere al proiectului „Fizica Altfel”.
Profesorul Cristian – Silviu Petcu, de la Colegiul Național Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” din Brăila, merge deseori dincolo de filele cărții pentru a-și ajuta elevii să-și explice singuri fenomenele naturii. „Eu nu am fost niciodată genul de profesor care să le spună elevilor: învățați de la pagina X și nu care cumva să nu știți cuvânt cu cuvânt că e vai de voi. Dimpotrivă, caut mereu lucruri care să îi atragă. De exemplu, dacă la clasa a VI-a sau a VII-a studiem măsurarea masei sau noțiuni elementare dinamică pentru gaze și lichide, îi pun să construiască un avion de hârtie, să îl lanseze și să vedem care dintre avioane ajungem mai departe și de ce. Sau ieșim, pe grupe, în curtea liceului și înălțăm baloane cu aer cald, să vedem care dintre ele ajunge mai mai sus, supraveghindu-i, bineînțeles să nu se ardă la mânuțe, că asta ar fi grav”, povestește profesorul.
„Am încercat și cred că am și reușit să le insuflăm profesorilor curaj. Atunci când predai, trebuie să îți asumi și o marjă de flexibilitate, nu poți merge pe standardizare totală. Standardizarea e importantă, planul de lecție este important, dar poți, în limitele standardizării, să particularizezi lecția în funcție de clasa pe care o ai în față. Nu trebuie să ai în atenție doar cunoștințele, ci și felul în care le pot utiliza elevii. Trebuie să trecem de la simpla deținere de cunoștințe, la utilizarea de cunoștințe”, spune Laurențiu Badea, profesor de fizică la Liceul „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Sistemul românesc de educație are nevoie de reforme cu sens, care să le ofere absolvenților competențele necesare pentru a gestiona provocările dintr-o lume din ce în ce mai imprevizibilă. Provocările nou apărute pun pe toate statele lumii o presiune tot mai mare de a găsi soluții pentru creșterea calității sistemelor de învățământ.
Problema farurilor
Un elev atras de fenomenul auto poate adresa întrebarea: Noi știm că farurile automobilelor produc fascicule de lumină aproape paralele! Cum este posibil așa ceva, dacă oglinzile nu au focar?
Este recunoscută atracția pe care obiectele optice o manifestă asupra copiilor. Înțelegerea corectă a modului în care acestea interacționează cu lumina este o problemă esențială, iar ea depinde într-o măsură covârșitoare de felul în care profesorii abordează această temă. Din nefericire, există o serie de situații de învățare al căror efect este opus celui dorit și de aceea ele trebuie evitate la clasă. Mai jos, sunt descrise două astfel de capcane în care unii profesori pot cădea, dar și soluțiile pentru a le evita și pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă în profunzime fenomenele.
