Sabina Fati: „Educația înseamnă mai mult decât trecerea peste examenul de Bacalaureat”

By August 22, 2017Visurile lor

Sabina Fati este scriitoare  și jurnalistă. Cunoscută pentru cărțile ei “Singură pe Drumul Mătăsii” și “Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, apărute la Editura Humanitas, Sabina Fati este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucureşti si publicist-comentator la România libera. A urmat cursuri de ştiinţe politice la SNSPA și este doctor în istorie. Sabina Fati a vorbit, pentru CEAE, despre felul în care i-ar fi plăcut să fie predate materiile în școală: „Mi-ar fi plăcut ca istoria să fie o poveste adevărată și logică. Geografia să fie o incursiune în lumea globală. Integrala să fie o suprafață pe care o calculezi într-un anumit scop. Literatura să se ocupe de marile opere ale culturii universale”. Ce ar schimba în educația din România? „Aș aduce profesori mai buni. Aș găsi o soluție prin care să aduc în învățământ oameni care vor cu adevărat să dea mai departe ceea ce știu, oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu elevii lor. Aș muta accentul de pe memorare, pe înțelegere”, spune Sabina Fati.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?

În clasa a doua, am început să citesc “Doi ani de vacanță” de Jules Verne. A fost prima carte “groasă” pe care am devorat-o. Mi-a dat-o mama pentru a-mi deschide apetitul de citit. Și tot în același scop mă punea să-i citesc din ea cu voce tare, în timp ce făcea de mâncare. Îmi aduc aminte acea vacanța de vară în care duceam peste tot o ediție mai veche a romanului, cu foi îngălbenite și scris mic. Eram la cabana părinților mei de lângă de Deva, unde între hamacul legat între doi cireși și bucătăria întunecată se desfășurau primele mele aventuri de călătorie, totul în tiparele lui Jules Verne. În primii ani de școală, Mama a fost cea de la care am învățat și care a găsit o metodă pentru a-mi arăta lumea. Învățătorul meu din primii doi ani, care ne cânta la vioară să ne facă zilele mai frumoase, ne lovea cu arcușul peste degetele strânse, dacă nu ne făceam temele sau dacă vorbeam neîntrebați. Pe urmă a fost înlocuit de o învățătoare, care îmi scria în fiecare zi în carentul de note că nu am cordeluță.

Mi-a plăcut geografia, dinainte să o învăț la școală. Aveam acasă atlase mari și enciclopedii vechi din care copiam hărți, refăceam continente pierdute sau inventam unele noi. Cu excepția dirigintei, care era profesoară de sport, și de la care am deprins entuziasmul mișcării în orice formă, ceilalți profesori de la școala generală își predau lecțiile fără pasiune și fără interes. Aproape la fel ca astăzi, dar, păreau să știe mai multe lucruri

 

Cum te-au influenţat profesorii în alegerile ulterioare?

La liceu am avut noroc de o profesoară de fizică incredibilă, care i-ar fi putut face să înțeleagă cele mai complicate lucruri chiar și pe cei mai îndărătnici dintre noi. Îți demonstra cu naturalețe cele mai grele lucruri, ca și cum oricine ar fi putut descoperi principiul zero al termodinamicii. Venea în pauze, grăbită, și ne mai dădea câte o problemă. Dar toată graba ei de a ne face să știm mai mult, tot mai mult, era foarte eficientă. Datorită ei am iubit fizica și mi-am dezvoltat un sistem propriu de înțelegere a lucrurilor, o matrice logică, aplicabilă dincolo de științe. Apoi, am avut la limba română o profesoară, care m-a lăsat să gândesc liber, care nu mi-a pus corsete, mi-a încurajat incursiunile în literatura universală, nu m-a ținut în lanțurile naționalismului cultural, pe care le folosesc atât de mulți dascăli în zilele noastre.

 

Cum ai fi vrut să fie predate materiile care (nu) te-au preocupat?

Aș fi vrut să nu mi se predea lucruri inutile, aș fi vrut să fiu încurajată să-mi spun părerea, chiar dacă nu coincidea cu a profesorului, aș fi preferat să mi se deschidă ochii, nu să mi se spună mereu cum/ce trebuie învățat pentru examen, dacă vrei să iei notă mare.  În ultimii doi ani ani de liceu, totul se subordonează examenului: tinerii continuă să învețe, eventual pe de rost, analize literare, interpretări istorice, anii în care au murit marii sau micii domnitori autohtoni, vârfurile munților, mai mari sau mai mici, definiții sociologice, pe care nu le înțeleg și câte și mai câte detalii, pe care profesorii lor le dictează, pentru a putea fi reluate în stilul papagalilor vorbitori

Mi-ar fi plăcut ca istoria să fie o poveste adevărată și logică. Geografia să fie o incursiune în lumea globală. Integrala să fie o suprafață pe care o calculezi într-un anumit scop. Literatura să se ocupe de marile opere ale culturii universale.

 

Dacă ar fi să schimbi ceva ACUM, ce ai schimba în educația din România?

Aș aduce profesori mai buni. Aș găsi o soluție prin care să aduc în învățământ oameni care vor cu adevărat să dea mai departe ceea ce știu, oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu elevii lor. Aș muta accentul de pe memorare, pe înțelegere. Aș introduce mai multe materii aplicate din care tinerii să învețe, cum să facă economii, cum să-și cheltuie banii pe care îi au de la părinți sau pe cei care îi vor câștiga; dar și domenii neglijate, cum ar fi arhitectura sau pictura, cărora să le fie alocate măcar câteva ore pe semestru. Aș înmulți orele de sport, i-aș învăța pe copii cum și ce să mănânce, cum să se spele, cum să se îmbrace, cum să vorbească … Educația înseamnă mai mult decât trecerea peste examenul de Bacalaureat.