Adela Iepure: Școala are nevoie spații de dialog, în care profesorii să învețe unii de la alții și să creeze un mod mai prietenos de a preda

By September 14, 2017Visurile lor

Adela Iepure este Senior Consulting Associate Human Invest și colaborează în cadrul programelor axate pe leadership, coaching și schimbare organizațională. Într-un interviu pentru CEAE, ea vorbește despre importanța dialogului în școală. „Cred că acum există o deconectare și multă judecată între actorii din jurul educației: profesorii judecă părinții; părinții judecă profesorii și directorii; antreprenorii și angajatorii judecă sistemul educațional, etc.  Cred că e nevoie de dialog pentru ca fiecare să se reconecteze cu locul și rolul în sistemul mai mare, să se asculte reciproc și să înceapă să creeze împreună, nu separat. Societatea ar avea mult de câștigat dacă ar exista mai multă colaborare și aliniere și mai puțină critică și condamnare reciprocă”, spunea ea.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?

Nu îmi vin neapărat în minte materii ci mai degrabă experiențe de învățare care mi s-au părut inedite și pe care nu le-am uitat. Îmi mai aduc aminte de cercul de chimie de la Palatul Pionierilor. Era un spațiu în care aveam voie să “ne jucăm” cu substanțele interzise: profesoara care coordona cercul ne-a instruit temeinic cu privire la siguranță și apoi ne lăsa să facem experimentele singuri. Puteam să umblăm cu acidul sulfuric! Îmi aduc aminte amestecul de responsabilitate, atenție și încredere pe care îl simțeam atunci când făceam experimentele mai complicate. Când ajungeam în clasă, teoria mi se părea floare la ureche, nu mai erau doar concepte, ele aveau o legătură cu realitatea. 

Îmi mai aduc aminte de profesoara de engleză care a creat singură un joc cu cărți poștale adunate din toată lumea, lipite pe un carton imens. Era un soi de “Piticot” , aruncai cu zarul și pe măsură ce înaintai, la fiecare oprire, erau oportunități de dialog în limba engleză despre țara sau orașul respectiv. Am învățat mai multă geografie la engleză datorită jocului respectiv decât la orele de geografie. Se întâmpla înainte de revoluție, un profesor care se juca la ore trebuie să fi fost foarte îndrăzneț. 

Cred că am învățat ce înseamnă spiritul de echipă la cor. În generală profesoara de muzică de la clasă ne-a invitat, dacă vrem, să facem parte din corul școlii. Era o activitate extrașcolară și eram copii din mai multe clase. Într-un cor nu există “vedete”. Experiența nu era doar despre muzică, era mai mult de atât, despre a lucra în echipă, despre a crea ceva împreună. Îmi mai amintesc încrederea pe care profesoara ne-o dădea. Îi știam fiecare grimasă și gest cu toții.

 

Cum te-au influențat profesorii în alegerile ulterioare?

Am avut câțiva profesori pe care i-am admirat și a căror prezență cred că a modelat câte o părticică din mine. 

Mi-a mai plăcut profesoara de limbă română din generală. Mi-am dorit o perioadă să devin profesor de română, să fiu ca ea. Putea fi extrem de sensibilă și empatică (odată a plâns în clasă citind cu voce tare un text) și în același timp foarte pragmatică: ne spunea că nu are niciun sens să învățăm comentarii pe de rost atâta timp cât avem capacitatea de a gândi. 

Mai am un exemplu: profesoara de istorie din liceu. O persoană cu o curiozitate fantastică, pasionată de ce făcea, o minunată povestitoare. Orele ei erau un fel de emisiuni Discovery live: era fascinant cum reușea să conecteze lucruri, fapte, informații. Avea tot timpul agende pline de notițe, la fiecare oră avea câte o carte plină de semne și chestii subliniate ca să nu uite să le menționeze. Ne arăta clar că există nenumărate surse informaționale și că uneori ele se bat cap în cap. Ne arăta că nu trebuie să știi lucruri pe de rost dar e musai să reflectezi asupra informațiilor pe care le găsești. Lansa întrebări în clasă și era foarte deschisă la dezbateri, nu simțeai că deține adevărul absolut, ci că e gata oricând să își schimbe perspectiva. Nu prea îi păsa de note, păreau neesențiale în misiunea ei, ne dădea din când în când o lucrare anunțată. Mie nu îmi plăcea în mod deosebit istoria dar felul ei de a fi m-a influențat mult. Părea fericită cu munca ei, într-o lume postcomunistă în care munca era asociată des cu nefericirea. Mi-am dorit să ajung ca orice aș fi ales să fac, să reușesc să fac cu pasiunea și curiozitatea acestui om și să rămân cu mintea deschisă. 

 

Cum ai fi vrut să fie predate materiile care (nu) te-au preocupat?

Mi-aș fi dorit ca ceea ce învățam să fie corelat cu realitatea din jur, să înțeleg care e utilitatea unui concept în viața de zi cu zi. Cred că e prea mult conținut abstract și mult prea multă teorie în școală. Îmi aduc aminte că matematica din liceu m-a pierdut. Nu am înțeles atunci ce-i cu integralele și la ce folosesc, ce-i cu matricile, erau doar concepte abstracte iar noi trebuia să învățăm și să repetăm niște algoritmi de rezolvare a problemelor care nu se mai conectau în mintea mea cu nimic practic, ai terminat de rezolvat problema și nu știi de ce ai făcut-o sau la ce îți va folosi. 


Cum te-au inspirat profesorii să fii mai bun, să aspiri la mai mult, cum ți-au deschis orizontul? Ai avut profesori care ți-au stimulat încrederea în sine?

Am avut câțiva profesori care mi-au stimulat încrederea sau care m-au inspirat prin prezența lor, am dat mai sus câteva exemple. Am avut însă și profesori care cred că își uitaseră misiunea, aceea de a crește niște oameni și a le da încredere. De exemplu diriginta din generală, de matematică, ne spunea că suntem “proști și neisprăviți” (îmi aduc aminte cum sunau cuvintele astea, era rârâită!).  Îmi scapă și astăzi scopul educațional și rolul etichetelor de genul ăsta.



Dacă ar fi să schimbi ceva ACUM, ce ai schimba în educația din România?

Dacă ar fi să schimb ceva, aș crea cât mai multe spații și oportunități de dialog: 

– Spații de dialog între profesori: cred că acum, așa cum este organizat sistemul, profesorii tineri sunt aruncați în apă înainte să învețe să înoate. Modulele psihopedagogice sunt pline de abstractizări, teoretizări și limbă de lemn, la fel ca manualele copiilor noștri. Cred că e nevoie de astfel de spații de dialog și lucru colaborativ, de mentoring, supervizare și feedback, în care profesorii de vârste și specialități diferite să se întâlnească și să învețe unii de la alții și să creeze împreună un mod mai prietenos de a preda, mai practic, mai conectat cu lumea în care trăim.  

– Spații de dialog în care profesorii să se întâlnească cu antreprenori, profesioniști din diferite domenii, părinți, elevi și foști elevi. Cred că acum există o deconectare și multă judecată între actorii din jurul educației: profesorii judecă părinții; părinții judecă profesorii și directorii; antreprenorii și angajatorii judecă sistemul educațional, etc.  Cred că e nevoie de dialog pentru ca fiecare să se reconecteze cu locul și rolul în sistemul mai mare, să se asculte reciproc și să înceapă să creeze împreună, nu separat. Societatea ar avea mult de câștigat dacă ar exista mai multă colaborare și aliniere și mai puțină critică și condamnare reciprocă. 

– Aș mai crea oportunități pentru ca cei pasionați de noile tehnologii, instrumente interactive, conținut digital, platforme educaționale să se întâlnească cu profesorii și să îi inițieze în utilizarea lor sau să îi susțină în a genera conținut nou, modern. Profesorii nu trebuie să știe tot, ci trebuie să devină flexibili în a integra lucrurile pe care nu le știu învățând de la ceilalți, uneori chiar de la elevii lor și a lucra în echipă cu cei cu competențe complementare lor.