
Mihai Gîrțu, este prorector la Universitatea „Ovidius” și membru în Biroul Executiv al Societății Române de Fizică. Vorbește despre cât este de important ca școala să le ofere copiilor cunoștințe și abilități utile în viața de zi cu zi. Și cât de rar se întâmplă, în realitate, acest lucru. „În domeniul fizicii, așteptăm de la studenți cunoștințe generale. Cunoștințele generale pentru mine nu înseamnă neapărat să acoperi toată programa din liceu, 100%. Aș prefera să văd că ei știu lucrurile de bază, că știu legile importante ale fizicii și că, dincolo de a le enunța, știu să le și aplice. Or, ceea ce constatăm este că foarte puțini își mai aduc aminte de ceea ce au învățat, eventual pe de rost, și chiar mai puțini sunt cei care știu să aplice. Ce îmi doresc de la absolvenții de liceu nu este să reproducă foarte multe lucruri, asta ține de o memorie pe termen scurt, ci să înțeleagă și să explice cu cuvintele lor fenomenele pe care le văd în jur. Însă rareori fac conexiuni între ceea ce se întâmplă în jurul lor și ceea ce învață la clasă”, a văzut Mihai Gîrțu.
Niculina Zuga predă chimia la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” și Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște și, într-o zi, a descoperit o metodă prin care elevii săi să nu se mai teamă de propriile lor limite. A văzut că atunci când copiii colaborează cu adevărat ajung să își dea seama că nu sunt singurii care au dificultăți în a înțelege anumite fenomene sau procese. Iar colaborarea este una dintre elementele cheie în predarea chimiei printr-o metodă care reușește să le stârnească copiilor pasiunea față de științe: cea a investigației. „În cadrul unei lecții predate prin metoda investigației copiii colaborează și conștientizează că și colegii lor se confruntă cu aceleași dificultăți pe care credeau că le au doar ei. Și atunci nu mai stau retrași și nu mai stau cu gura închisă temându-se că spun o prostie. O mai descoperă și la un alt membru din echipa lor și, de fapt, își dau seama că nu numai ei au acea problemă, deși până atunci credeau că sunt unicii. Dacă vorbim de procesul de învățare, eu cred că tocmai aceste defecte trebuie să ne devină resurse. Și acest lucru se întâmplă în învățarea prin investigație științifică”, crede profesoara.
Într-o zi de sâmbătă, când vacanța începuse deja, peste 20 de profesori de fizică de pe tot cuprinsul județului Olt s-au adunat la Slatina pentru a vorbi despre felul în care încearcă să le trezească copiilor curiozitatea, și să îi ajute să deschidă ochii și să își pună mintea în mișcare atunci când au în față fenomene fizice. Începând de anul trecut, profesorii de fizică din Olt au fost incluși în programul „Fizica altfel”, derulat de CEAE, în cadrul căruia au învățat să aplice la clasă metoda învățării prin investigație. Rezultatele s-au văzut de la bun început, spune formatoarea Maria Corcoveanu, inspector judeţean de fizică.

De multe ori, angajatorii se plâng că ajung să găsească din ce în ce mai greu oameni capabili să îndeplinească sarcini pentru care este nevoie de specializare. Este o fotografie a prezentului unei țări care a alocat prea puțină atenție și prea puține resurse pentru asigurarea calității actului educațional ce ar fi putut face ca lucrurile să stea cu totul altfel. Din păcate însă, există date solide care indică faptul că fotografia viitorului nu va fi cu mult diferită, cel puțin nu în bine. Rezultatele obținute de către elevii români la testele PISA 2015, administrate la nivel internațional de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, relevă faptul că 38,6% dintre ei sunt analfabeți din punct de vedere științific, adică nu au și nu pot integra în viața lor noțiuni de bază care să le permită să funcționeze, la nivel elementar, în societatea cunoașterii.
Când Crina Ostaci, profesoară la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, a început să își schimbe viziunea asupra predării lecțiilor de chimie, a pornit de la un lucru mic, elementar. Ceva ce stă la baza realității noastre și totuși e atât de greu de perceput și înțeles încât pare aproape ireal. Atomul.

