Toată vara, un grup de profesori de chimie pasionați și dedicați, au lucrat, în cadrul programului „Chimia Altfel”, la crearea unităților de învățare care să le ofere dascălilor din toată țara instrumente eficiente de predare a acestei materii. Considerată o disciplină grea de mulți dintre elevi, chimia devine o experiență captivantă atunci când este însușită prin intermediul metodelor inductive, menite să le stimuleze elevilor încrederea în forțele proprii, să îi determine să lucreze în echipă și să își dezvolte capacitatea de a raționa pentru a rezolva probleme. Încă de la primele ore, metoda și dovedit beneficiile pentru copii și le-a readus profesorilor bucuria de a redescoperi frumusețea științei și de a oferi cunoaștere. „Anul acesta, voi implementa unitățile de învățare la clasa a VII-a. Datorită echipei CEAE, a calității cursurilor inițiate, a profesionalismului vostru, încerc emoția și bucuria de a preda din nou chimia. Dacă anii trecuți căutam refugiu în alte activități ca să ies din rutină, acum nu mai este cazul. Probabil că am găsit oamenii cu care sunt pe aceeași lungime de undă. Și asta îmi da încredere și speranța că putem să schimbăm ceva”, spune Rodica Răcășanu, profesor la Colegiul „I. L. Caragiale” din Moreni, Dâmbovița.
Abilitățile STEM sunt din ce în ce mai importante într-o mare varietate de joburi și multe companii au dificultăți în a găsi absolvenți calificați pentru ele, în ciuda ratei mari a șomajului din rândurile tinerilor din Europa. Acest lucru înseamnă că există o discrepanță între felul în care se face educație în școală și realitățile de pe piața muncii, iar acest fapt este deosebit de îngrijorător în condițiile în care, în viitor, va fi nevoie de abilități și de cunoștințe STEM în marea majoritate a joburilor.
„Voi încerca la clasele mele strategiile și metodele prezentate la curs, cu speranța că îi pot determina și pe elevii dezinteresați să iasă din starea latentă iar pe restul să-și elimine inhibiția de a-și exprima propria opinie despre subiectul discutat. Mai mult, sper ca rutina să se diminueze în activitatea mea didactică”, spunea o profesoară la finalul cursului de formare a formatorilor, organizat pe 7 și 8 septembrie la Brașov de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, cu sprijinul Nuclearelectrica şi Human Invest. Scopul lui, să pregătească profesori pentru a le oferi colegilor lor instrumente moderne și eficiente de predare pentru a face științele exacte mai ușor de înțeles pentru copii. „Am predat la clasă folosind metoda investigației și am văzut schimbarea, am împărtășit-o colegilor de cancelarie chiar dacă aceștia nu sunt de specialitate. Au primit-o cu entuziasm. În continuare voi utiliza unitățile de învățare pentru fizică – mi-au fost și îmi sunt de ajutor. Este un pas câștigat în studiul științelor; implică mai multă muncă din partea cadrului didactic, dar și înțelegerea fenomenelor din partea elevilor mei”, a mărturisit o altă profesoară după absolvirea cursului de la Brașov.
Adela Iepure este Senior Consulting Associate Human Invest și colaborează în cadrul programelor axate pe leadership, coaching și schimbare organizațională. Într-un interviu pentru CEAE, ea vorbește despre importanța dialogului în școală. „Cred că acum există o deconectare și multă judecată între actorii din jurul educației: profesorii judecă părinții; părinții judecă profesorii și directorii; antreprenorii și angajatorii judecă sistemul educațional, etc. Cred că e nevoie de dialog pentru ca fiecare să se reconecteze cu locul și rolul în sistemul mai mare, să se asculte reciproc și să înceapă să creeze împreună, nu separat. Societatea ar avea mult de câștigat dacă ar exista mai multă colaborare și aliniere și mai puțină critică și condamnare reciprocă”, spunea ea.
Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?
Nu îmi vin neapărat în minte materii ci mai degrabă experiențe de învățare care mi s-au părut inedite și pe care nu le-am uitat. Îmi mai aduc aminte de cercul de chimie de la Palatul Pionierilor. Era un spațiu în care aveam voie să „ne jucăm” cu substanțele interzise: profesoara care coordona cercul ne-a instruit temeinic cu privire la siguranță și apoi ne lăsa să facem experimentele singuri. Puteam să umblăm cu acidul sulfuric! Îmi aduc aminte amestecul de responsabilitate, atenție și încredere pe care îl simțeam atunci când făceam experimentele mai complicate. Când ajungeam în clasă, teoria mi se părea floare la ureche, nu mai erau doar concepte, ele aveau o legătură cu realitatea.
În fiecare an, de când copiii lor încep grădinița și până termină liceul, părinții finanțează sistemul de educație din România, deși învățământul de stat este, potrivit legii, gratuit. Părinții plătesc în fiecare an fondul clasei, cumpără materiale didactice, achiziționează mobilier, dau bani pentru caietele de exerciții, plătesc chiar și pentru săpunul care altfel ar lipsi de la baie în grădinițe. Eforturile lor financiare rezolvă însă probleme pe terme scurt, iar truda lor nu face decât să peticească drumul devenirii prin educație al copilului lor. Un drum care ar fi trebuit să fie solid și populat de profesori-călăuze care să îl ajute să devină, la capătul său, un adult împlinit și responsabil.
„În opinia mea este de preferat ca 90%-100% dintre elevi să își însușească noțiunile de bază, iar de acolo fiecare să meargă mai departe urmându-și pasiunea către acest domeniu, decât să vin la oră și să arăt cât de complicată este fizica și să rămân, din start, cu cei doar 1-2% care vor să înțeleagă cu adevărat mecanismul matematic care stă în spatele fizicii și formulele complicate”, crede Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara și membru în conducerea Societății Române de Fizică. Una este, în opinia lui, să vii în fața copiilor pentru a le vorbi despre densitate și să le spui din primele minute că densitatea este masă supra volum, după care să mai turui eventual cinci formule. Și cu totul altceva să îi faci să își închipuie cum stau pe marginea unui râu și aruncă pietricele în apă în timp ce un buștean trece plutind. „Încerc să îi induc elevului un conflict cognitiv și s îl întreb de ce aia plutește și cealaltă s-a dus la fund? Să își pună niște întrebări, să caute niște răspunsuri, iar eu să fiu partenerul lui în a identifica acele răspunsuri. Iar în momentul în care noțiunea în sine e asimilată de către elev, atunci să vin ușor-ușor și cu aparatul matematic. Atunci când i-ai stârnit curiozitate, poate vrea el să știe mai mult despre lucrul ăsta, el singur va dori să meargă spre noțiuni mai complicate și să vadă esența lumii din jurul nostru într-un mod mult mai abstract”, spune prorectorul. Aceasta este și abordarea din cadrul programului „Fizica Altfel”, dezvoltat de CEAE, prin care aproximativ 1.700 de profesori din învățământul preuniversitar au fost pregătiți pentru a preda fizica prin metoda investigației și în cadrul căruia SRF a participat la realizarea ghidului metodologic.
Sabina Fati este scriitoare și jurnalistă. Cunoscută pentru cărțile ei „Singură pe Drumul Mătăsii” și „Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, apărute la Editura Humanitas, Sabina Fati este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucureşti si publicist-comentator la România libera. A urmat cursuri de ştiinţe politice la SNSPA și este doctor în istorie. Sabina Fati a vorbit, pentru CEAE, despre felul în care i-ar fi plăcut să fie predate materiile în școală: „Mi-ar fi plăcut ca istoria să fie o poveste adevărată și logică. Geografia să fie o incursiune în lumea globală. Integrala să fie o suprafață pe care o calculezi într-un anumit scop. Literatura să se ocupe de marile opere ale culturii universale”. Ce ar schimba în educația din România? „Aș aduce profesori mai buni. Aș găsi o soluție prin care să aduc în învățământ oameni care vor cu adevărat să dea mai departe ceea ce știu, oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă cu elevii lor. Aș muta accentul de pe memorare, pe înțelegere”, spune Sabina Fati.
Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?
În clasa a doua, am început să citesc „Doi ani de vacanță” de Jules Verne. A fost prima carte „groasă” pe care am devorat-o. Mi-a dat-o mama pentru a-mi deschide apetitul de citit. Și tot în același scop mă punea să-i citesc din ea cu voce tare, în timp ce făcea de mâncare. Îmi aduc aminte acea vacanța de vară în care duceam peste tot o ediție mai veche a romanului, cu foi îngălbenite și scris mic. Eram la cabana părinților mei de lângă de Deva, unde între hamacul legat între doi cireși și bucătăria întunecată se desfășurau primele mele aventuri de călătorie, totul în tiparele lui Jules Verne. În primii ani de școală, Mama a fost cea de la care am învățat și care a găsit o metodă pentru a-mi arăta lumea. Învățătorul meu din primii doi ani, care ne cânta la vioară să ne facă zilele mai frumoase, ne lovea cu arcușul peste degetele strânse, dacă nu ne făceam temele sau dacă vorbeam neîntrebați. Pe urmă a fost înlocuit de o învățătoare, care îmi scria în fiecare zi în carentul de note că nu am cordeluță.
Mihai Gîrțu, este prorector la Universitatea „Ovidius” și membru în Biroul Executiv al Societății Române de Fizică. Vorbește despre cât este de important ca școala să le ofere copiilor cunoștințe și abilități utile în viața de zi cu zi. Și cât de rar se întâmplă, în realitate, acest lucru. „În domeniul fizicii, așteptăm de la studenți cunoștințe generale. Cunoștințele generale pentru mine nu înseamnă neapărat să acoperi toată programa din liceu, 100%. Aș prefera să văd că ei știu lucrurile de bază, că știu legile importante ale fizicii și că, dincolo de a le enunța, știu să le și aplice. Or, ceea ce constatăm este că foarte puțini își mai aduc aminte de ceea ce au învățat, eventual pe de rost, și chiar mai puțini sunt cei care știu să aplice. Ce îmi doresc de la absolvenții de liceu nu este să reproducă foarte multe lucruri, asta ține de o memorie pe termen scurt, ci să înțeleagă și să explice cu cuvintele lor fenomenele pe care le văd în jur. Însă rareori fac conexiuni între ceea ce se întâmplă în jurul lor și ceea ce învață la clasă”, a văzut Mihai Gîrțu.
„Școala ca sistem ar trebui să priceapă că trebuie să fie înaintea societății, nu în urma ei”, spune Sorin Trâncă, Managing Partner Friends/TBWA. Este de părere că educația trebuie să se concentreze pe formarea de caractere și că un profesor nu trebuie să devină un birocrat, înglodat într-o programă tot mai stufoasă. „Cred că ar trebui în 2-3 ani să ajungem la ideea că un profesor bun = minimum 100 de cetățeni buni anual. Deci de la salarii mari și până la campanii de conștientizare, aș încuraja toate măsurile care să aducă profesorul în elita nației”, spune Sorin Trâncă.
Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?
Ca oricărui copil ultra-curios, nu cred că mi-au plăcut materii, ci anumiți profesori. Mai ales că am început școala cu un șoc. Eu știam să scriu, să citesc și să socotesc cu ceva timp înainte de a intra în clasa I, iar în primele zile, văzându-mă că scriu cu mâna stângă, învățătoarea (foarte strictă, de modă veche, a ieșit la pensie imediat după ce am terminat a patra) mi-a făcut un mare scandal. „Ce, te crezi mai special? Acum pui stiloul în mâna dreaptă și să nu te mai văd așa!” Scăpasem de bunici, mătuși și alte persoane „de bine”, dar de învățătoare nu am (mai) reușit. Urmarea a fost că în primele 4 clase de școală activitățile mele erau oarecum paralele cu programa. În mai toate orele citeam pe sub bancă și eram atent doar cât să nu mă prindă. Cred că ăsta a fost primul meu training de atenție distributivă și de gândire alternativă.
Mi se părea extrem de tâmpit „să fiu atent” când, absolut de fiecare dată când erai atent nu aflai nimic nou. Am scris cu două mâini până prin clasa a V-a, când obișnuința a biruit.
Cristian Presura este fizician, cercetător în domeniul senzorilor medicali la compania Philips. Împreună cu echipa sa, a inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Cristian este și autorul cărții „Fizica povestită”, apărută la Editura Humanitas, 2014, lucrare ce a fost premiata anul trecut de Academia Română. „Pilulele” sale de știință pot fi urmări la pagina de Facebook a cărții. În plus, îl puteți asculta în fiecare joi, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite” de la Radio România Cultural.
Cristian a vorbit, în cadrul campaniei „Unde ar fi fost #visele tale astăzi”, despre cum și-ar fi dorit să fie predare orele de fizică în școală: „Mi-aș fi dorit ca fiecare lecție să fie o piesă de teatru, una care să te absoarbă suficient de mult pentru ca să vrei să mai cumperi bilete. Iar atracția o fac actorii, adică profesorii”.
Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?
Matematica și istoria. Îmi aduc aminte de profesorul de istorie din generală. Ne adusese o piatră cioplită acum nu știu câte zeci de mii de ani. Ce impresionat am fost! Profesorul avea de gând să mă trimită la concursuri. M-a chemat la el și mi-a spus: „Văd că-ți place istoria, dar știu că și la matematică ești bun. Nu vreau să te încurc, cred că e mai bine să te duci la matematică”. A fost mai bine? Nu știu, în fond ambele sunt creatoare de vise, una în trecut, alta pe tărâmurile imaginare ale numerelor.
