Astăzi vă propunem un interviu cu un tandem special mamă-fiică: Anca Bold-Gheorghe și Ema Nicole Gheorghe.
Anca vine din lumea media, radio și comunicare, iar azi are o carieră solidă în marketing și PR, fiind Marketing & Communication Director la Țiriac Auto. Ema, elevă în clasa a XI-a la ICHB (Liceul Teoretic Internațional de Informatică București), strălucește prin performanțele ei remarcabile la informatică – anul acesta a luat medalie de argint la EGOI 2025 (Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete), iar în anii trecuți medalii la fazele naționale. Împreună, cele două împărtășesc povești, idei și experiențe pe blogul blogintandem.ro, un spațiu în care generațiile se întâlnesc și se completează.
De anul trecut, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale derulează proiectul Matematica Altfel, care își propune să le ofere profesorilor români de gimnaziu resurse pedagogice prin care matematica să devină mai ușor de înțeles. În centrul acestuia, se află învățarea prin investigație, o abordare răspândită la nivelul țărilor din UE. Iar acest interviu face parte din campania de comunicare a proiectului Matematica Altfel.
Când te uiți înapoi la anii de școală, ce ți se pare că ți-a folosit cel mai mult în viața de adult?
Anca: Realizez acum, adult fiind, că anii de școală au fost foarte valoroși pentru mine. Asta pentru că am avut norocul să am o învățătoare ca în povești, care a știut să mă încurajeze și ale cărei mesaje scrise de mână, de la finalul dictărilor sau al temelor, mi-au rămas în inimă!
De-acolo totul a curs lin: am ajuns la un colegiu de elită din Buzău, B.P. Hașdeu, unde iarăși am avut noroc de profesori mentori. Mi-au folosit discuțiile deschise pe care le aveam cu dirigintele, am rămas cu rigoarea regulilor gramaticale de la orele de română și cu discuțiile în care dezbăteam la engleză cărțile citite și învățam să ne argumentăm ideile. Cred că anii de școală mi-au pus bazele încrederii pe care o am în mine și în ideile mele și m-au făcut să înțeleg că părerea mea contează, având în jur profesori care ne provocau să gândim și să argumentăm.
Cum te-ai înțeles cu matematica în școală? Ai o amintire plăcută sau memorabilă din timpul orelor de matematică (ori alte științe exacte)?
Anca: Cu matematica a fost o relație…bazată pe interes, la început. Eu am tras tare în gimnaziu și-am lucrat mult la mate, ca să pot intra la un liceu bun, cu medie mare.
Apoi, în liceu, m-am relaxat și am înțeles că e ok să am o relație distantă cu matematica, de 2 ore pe săptămână cred, dat fiind că am ales un profil umanist. Evident că la liceu, fiind clasă de limbi străine, ni s-a repartizat un profesor mai relaxat, care-a înțeles că noi avem nevoie mai degrabă de noțiuni generale, decât de matematică de olimpiade.
Ema: Primul meu contact cu matematica a fost prin bunica mea, care a fost învățătoare. De când eram la grădiniță, ea inventa diverse joculețe cu calcule simple și așa mi-a stârnit curiozitatea pentru cifre și probleme de aritmetică. Îmi amintesc că aveam caiete pline de calcule și lucram zilnic, încă de pe la 5 ani. Totul era relaxat și eu credeam că mă joc. Bunica mea îmi explica cu pasiune și mă încuraja, încât mi-a transmis și mie plăcerea de a lucra la matematică! Cred că apoi până la clasa a V-a a rezolvat cu mine teancuri de Gazete Matematice, chiar făceam întrecere cine le rezolva mai rapid.
Matematica a fost prima mea prietenă dintre științe, încă din clasele primare. Cât despre celelalte științe exacte – fizica, informatica, chimia, au apărut mai târziu în viața mea de elev. Sunt sigură că profesorii mei sunt cei care mi-au stârnit curiozitatea. Altfel, nu aș fi ajuns așa „prietenă” cu toate aceste materii. Până la urmă, se simte atât de intens energia cu care o persoană îți explică la clasă, profesorul fiind cel care reușește să ne capteze atenția și să ne transmită bucuria de a asculta și a descoperi mai multe despre acea materie.
Dar pe tine, Anca, ce te-ar fi ajutat, ca elev, să te apropii mai ușor de matematică sau să-i înțelegi relevanța/utilitatea?
Anca: Cred că mie, fiind o minte mai creativă și aplecată mai degrabă spre cuvinte, decât spre cifre, mi-ar fi plăcut ca orele să fie mult mai ancorate în realitate. Să nu rezolvăm probleme din culegeri de Petrică, ci mai degrabă să descifrăm situații din viața reală. Sunt sigură că altfel aș fi văzut atunci matematica calculând un buget al unei vacanțe sau făcând geometrie ancorată în situații de viață (cum ar fi suprafața unui stand la o expoziție).
Sunt sigură că relația mea cu matematica ar fi fost total diferită dacă era deghizată în situații de viață și nu în probleme cu cerințe pur teoretice.
Ema: Pentru mine, primul pas este să înțeleg teoria. Aici e de bază și mă ajută explicațiile profesorului, mai ales când este un concept sau o teorie nouă. Dar pe cât de important este să înțeleg teoria, pe atât este să o și aprofundez. La mine funcționează o rețetă simplă, aceea a studiului individual: rezolv cât mai multe exerciții și probleme cu acel nou concept învățat. N-am alte scurtături sau rețete, deși mi-ar plăcea să existe.
Mie personal mi se pare în regulă să învățăm teorie pură, nu simt că la liceu mai avem nevoie de jocuri, dar recunosc că la fizică sau chimie îmi plac experimentele și ancorarea teoriei în situații din viața noastră de zi cu zi.
Datorită profesorilor mei, eu am avut o experiență plăcută la orele de matematică. Dar realizez că orele la clasă ar fi mult mai atractive și mai ușor de înțeles dacă s-ar pune mai mult accent pe aplicațiile practice. Cred că ar fi mai ușor de înțeles dacă s-ar folosi mai multe exemple concrete din viața de zi cu zi, de la calcularea costurilor la cumpărături până la aplicațiile din medicină sau arhitectură. Cred că așa ar fi mai simplu ca elevii să înțeleagă că matematica e relevantă și utilă în viața lor.
Ema, ție ce-ți creează plăcerea de a lucra la matematica? Cum a ajuns să-ți fie dor de matematică atunci când e vacanță de exemplu, așa cum ne-a șoptit mama ta?
Ce îmi place cel mai mult la științele exacte și în principal, la matematică și info, este faptul că există un singur răspuns la orice problemă. Faptul că orice exercițiu se bazează pe logică, îmi provoacă mintea să gândesc creativ și să vin cu idei diferite și soluții pentru a ajunge la răspunsuri. Pentru mine plăcerea vine din procesul rezolvării unei probleme, atât la mate, cât și la informatică. Primul pas e întotdeauna să citesc cu atenție cerința, apoi e provocarea să o înțeleg și să mă gândesc la soluții. E un proces care uneori durează ore în șir, mă gândesc și noaptea și sunt preocupată până găsesc rezolvarea. Și-apoi vine răsplata – este vorba de satisfacția din momentul când ajung la răspunsul corect. E un soi de adrenalină care îmi dă energie și împlinire. Acesta e sentimentul de care mi-e dor, când nu reușesc să lucrez cât mi-aș dori.
Ema, care a fost cea mai grea lecție sau capitol și cum ai reușit să îl înțelegi?
Ema: Grea întrebare! Sunt atât de multe concepte fascinante ale matematicii, dar, ca să fiu sinceră, pe mine nu prea m-au pasionat vectorii – pe care i-am simțit ca o versiune mai abstractă a geometriei. Dar, ca orice lecție, dacă repeți și rezolvi destul de multe exerciții, ajungi să o înțelegi mai bine.
Cât de mult a contat profesorul/profesorii în felul în care ai ajuns să iubești această materie? Poți da un exemplu de astfel de profesor?
Ema: Eu cred că profesorii contează cel mai mult! Sunt norocoasă să am parte de profesori mentori, care pe lângă problemele de la clasă, m-au ghidat permanent, mi-au oferit sprijinul și m-au încurajat pe drumul meu.
Am multe exemple aici, din experiența mea de olimpic la informatică. În clasa a VII-a, de exemplu, am avut un episod în care am fost la un pas să ratez calificarea la etapa națională și atunci am început să mă îndoiesc serios de mine. Îi mulțumesc și acum profesorului meu care a știut să mă încurajeze și să mă asigure că nu există drum spre performanță care să nu aibă și provocări și mici eșecuri. Simt că profesorii pe care-i am la info și mate, care pregătesc copii olimpici, încearcă permanent să fie conectați la sufletele noastre, la ce simțim, la cum evoluăm, la ce gânduri sau temeri avem și asta contează atât de mult. Este important să te simți ascultat, înțeles și ghidat pe drumul acesta.
Cum vezi rolul matematicii în viața de zi cu zi, chiar și pentru cei care nu urmează o carieră tehnică? Ți se pare că matematica poate fi relevantă pentru domeniul tău? Dacă da, în ce fel?
Anca: Glumesc eu uneori că nimeni nu scapă de matematică, iar în cazul meu, asta e clar.
Mai mult, am urmat și un master la ASE, pentru a mă reîmprieteni cu cifrele.
Acum, ca manager de marketing, înțeleg zilnic că meseria mea este un echilibru perfect între creativitate și analiză. E imposibil să faci marketing fără să măsori constant rezultatele și să înțelegi impactul acțiunilor.
Ema: Matematica, științele și numerele sunt peste tot în tot din jurul nostru.
Ca să înțelegi orice fenomen din jur, te folosești de știință. Formarea tuturor obiectelor care ne înconjoară este chimie, orice mișcare a unui corp sau forța gravitațională reprezintă fizica. Informatica este în spatele tehnologiei, a oricărui dispozitiv pe care îl folosim zilnic, mai nou și în spatele AI, iar matematica se află la baza tuturor științelor.
Toate sunt legate și toate aceste științe exacte sunt cheia în a înțelege ce ne înconjoară, viața, așa cum e.
Ema, te gândești să-ți alegi o profesie legată de matematică sau științe?
Ema: Clar! Știu că lumea e într-o continuă schimbare și e greu să prezici exact ce se va întâmpla, dar un lucru e cert: aș vrea să continui să studiez în domeniul matematică-informatică. Informatica este pasiunea mea de câțiva ani, în care investesc timp și pasiune și știu că, având o bază solidă în matematică, o să am multe oportunități de explorat în viitor. Primul pas va fi să găsesc o universitate care să mă ajute să-mi folosesc pe deplin potențialul.
Anca, ce abilități (gândire logică, creativitate, rezolvare de probleme, comunicare etc.) crezi că sunt esențiale astăzi pentru viața de zi cu zi/job etc?
Anca: Cred că toate abilitățile menționate (gândire logică, creativitate, rezolvare de probleme) sunt esențiale pentru un adult. Pe parcursul vieții, fie că vorbim de planul personal sau profesional, apar atâtea provocări și oportunități, încât e bine să avem copii pregătiți să se adapteze. Tocmai de-asta se vorbește mult despre reziliență, pe care eu o văd ca pe una dintre cele mai valoroase calități ale unui lider, dar și ale unui membru de echipă.
Cred că școala și părinții trebuie să lucreze în tandem și să-i provoace pe copii să-și depășească limitele. E important să-i învețe să facă față eșecului, să știe să se regrupeze și să nu abandoneze, să fie focusați pe soluții, să lucreze în echipă și, de ce nu, să anticipeze. Sunt abilități care se antrenează și care, odată formate, sunt valoroase.
Ce anume te-a ajutat să-ți dezvolți astfel de abilități – gândirea structurată/ logica, un mod organizat de a acționa?
Anca: Cred că e un mix aici. Cu siguranță e importantă și componentă genetică și apoi sigur contribuie și părinții, prin stilul de educație, cât și școala, prin proiectele în care îi angrenează pe copii.
Eu am avut întotdeauna gândirea foarte structurată și funcționez optim când îmi setez obiective și planuri cu termene clare. Asta m-a ajutat atât în viața de elev, cât și de adult cu responsabilități și deadline-uri de respectat.
Acum, în rolul de părinte, mă bucur când văd că sunt profesori care îi provoacă pe copii să lucreze în scenarii desprinse din viața reală, să lucreze în echipă, să facă proiecte, planuri de afaceri, să împartă și să gestioneze bugete, termene limită etc. Cred că lecțiile astea sunt cel puțin la fel de importante ca teoria, dat fiind că îi provoacă să găsească soluții, în diverse roluri, să-și depășească zona de confort și să-și antreneze și să-și folosească abilitățile.
Cum ți se pare ideea unei „matematici altfel” – bazată pe investigație și curiozitate, nu pe memorare și reproducere?
Anca: Cu mintea mea de adult, care zâmbește nostalgic, înțeleg că aș fi avut o cu totul altă relație cu matematica, dacă aș fi înțeles-o cu adevărat. Dar am speranța că viitoarele generații vor avea parte de ore cu o matematică altfel, care să-i împrietenească cu ea.
Ideea unei „matematici altfel”, bazată pe investigație și curiozitate, mi se pare soluția ideală pentru marea majoritate a elevilor. Asta pentru că se concentrează pe înțelegere și aplicare, nu pe memorare mecanică și reproducere, care de cele mai multe ori sunt utile doar pe termen scurt, pentru a trece un examen.
Pe termen lung, e mult mai valoros ca elevii să poată investiga, să înțeleagă conceptele și să știe cum să aplice ceea ce au învățat în situații reale. Această metodă de învățare stimulează gândirea logică, o abilitate care îi va ajuta pe parcursul întregii vieți.
Este adevărat că există elevi cu aptitudini deosebite, cum sunt olimpicii, care asimilează rapid informația teoretică. Însă, ei sunt excepția, nu regula.
Sistemul de învățământ trebuie organizat pentru a se adresa maselor și să se bazeze pe metode de predare care să-i inspire pe toți copiii să descopere și să înțeleagă lumea din jurul lor.
Dacă ați putea să le transmiteți elevilor de azi un mesaj despre școală și despre rolul educației, care ar fi acela?
Anca: Profitați din plin de anii de școală, pentru că sunt o perioadă unică!
Da, școala este despre gramatică, matematică, fizică, chimie și istorie, dar este și despre oameni. Este despre prietenii pe care vi-i faceți și despre profesorii care vă pot inspira și vă pot marca viitorul.
Nu puteți descoperi cu adevărat ce vă place în viață dacă nu sunteți deschiși și curioși. Îndrăzniți să citiți, să puneți întrebări și să explorați, pentru că anii de școală sunt o investiție valoroasă în voi înșivă.
Anii de școală sunt frumoși și valoroși și o să vă amintiți de ei de-a lungul întregii vieți.
Ema: Sfatul meu ar fi să nu renunțe la matematică doar pentru că nu o înțeleg.
Uneori, problema nu e materia în sine, ci felul în care e predată sau poate că au nevoie de o altă abordare. Le-aș spune să nu renunțe complet la ea doar din cauza profesorului sau a programei rigide. Să-i dea o șansă, pentru că matematica ne ajută să gândim logic și poate să fie fascinantă dacă ajungi să o înțelegi.
