„Trebuie să scoți în față posibilitatea, nu dificultatea”. Cum au făcut echipă profesorii din mecanismul de sprijin pus la punct de CEAE

By septembrie 3, 2021Blog, Mecanism de sprijin

Împreună suntem mai puternici. Este ce au reușit să demonstreze în ultimii doi ani mulți profesori de fizică și chimie din județele Râmnicu Vâlcea și Dâmbovița,  într-o perioadă în care mulți elevi și cadre didactice au suferit din cauza provocărilor fără precedent prin care au trecut sistemele de educație din toată lumea.

În urmă cu câțiva ani, profesoara de chimie Rodica Răcășanu, de la Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” din Moreni, județul Dâmbovița, urma un curs de formare care avea să îi schimbe pentru totdeauna felul de a preda și de a relaționa cu elevii. „Chimia Altfel” și „Fizica Altfel”, programele dezvoltate de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, le oferă cadrelor didactice instrumente pentru a preda științele prin metode inductive. „Noi le considerăm cursuri resursă și reper în același timp. Profesorii care le-au urmat fac mereu referire la ele și poți auzi mereu, la alte formări, replici precum: La „Chimia Altfel” am învățat așa”, a remarcat Rodica Răcășanu. 

„Plusul cel mai mare a fost sustenabilitate prin mecanismul de sprijin”

Dincolo de resursele metodologice  puse la dispoziția profesorilor, programele „Chimia Altfel” și „Fizica Altfel” au avut un mare plus. 

„Plusul cel mai mare a fost, în opinia mea, sustenabilitate prin mecanismul de sprijin. Dacă până acum orice curs se rezuma doar la perioada de desfășurare a lui, nimeni nu ne cerea feedback, cursul acesta are continuitate. Ni s-au dat mereu resurse metodologice, exemple despre cum putem preda mai bine, nu am fost lăsați niciodată de izbeliște”, explică profesoara.

Mecanismul de sprijin derulat de CEAE pentru profesorii din mai multe județe ale țării, cu sprijinul Romanian American Foundation și GTS Telecom, constă în crearea unor grupuri de lucru (comisii metodice) în care aceștia să își împărtășească experiențele la clasă, să le ceară sprijin colegilor pentru problemele apărute sau să le povestească despre soluțiile care au funcționat pentru elevii lor. Fiecare comisie are un responsabil care facilitează demersul, în timp ce un coordonator județean se asigură că lucrurile merg bine și că fiecare dintre participanți primește resursele de care are nevoie pentru a progresa. 

„Dacă prima dată ne-am întâlnit la o cafea 2 – 3, data viitoare eram deja 5”

În timpul școlii online, Rodica Răcășanu a fost coordonatorul județean al mecanismului de sprijin destinat profesorilor de chimie din Dîmbovița. Ea a preluat ștafeta de la colega sa, Neli Zuga, profesoară la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, care a coordonat mecanismul în perioada noiembrie 2019 – martie 2020. Cheia a fost construirea, pas cu pas, a unui climat de încredere și, în timp, din ce în ce mai mulți profesori s-au alăturat grupurilor de lucru. „Dacă prima dată ne-am întâlnit la o cafea 2 – 3, data viitoare eram deja 5. Cheia a fost flexibilitatea, consecvența și implicarea. Noi am avut fiecare dată ceva de spus, dar veneau mereu informații și de la ei. Dacă cineva avea o problemă, altcineva găsise deja soluția”, explică Rodica Răcășanu.

„Au apreciat  faptul că niciodată nu au fost obligați, nu s-au simțit monitorizați”

Neli Zuga o completează: „Nu numai de fiecare dată am avut ceva de spus, ci de fiecare dată și ei au simțit că de la o activitate la alta lucrurile s-au schimbat în bine și au căutat și ei să vină cu adăugiri sau noutăți. Au apreciat  faptul că niciodată nu au fost obligați, nu s-au simțit monitorizați. Fiecare a încercat să facă cât a putut în comunitatea lui școlară, pentru că școlile erau din zone diferite, de niveluri diferite. Și atunci fiecare a încercat să facă acel puțin, care de fapt era maximum în organizația lui școlară”, a punctat ea.

Încrederea pe care au căpătat-o profesorii unii în alții, prin mecanismul de sprijin, în perioada de dinaintea pandemiei s-a transformat într-o resursă puternică în timpurile de incertitudine din perioada școlii online. Scopul declarat al CEAE a fost ca  mecanismul de sprijin nu numai să nu fie considerat o sarcină împovărătoare de către profesori, ci să vină în sprijinul lor în această perioadă dificilă.

Profesorii din mecanismul de sprijin au organizat webinarii în care au încercat să învețe cât au putut de mult despre noile instrumente de predare online. „Când una dintre noi afla ceva noi, îi spunea și celeilalte, apoi împărtășeam cu colegii noștri”, povestesc cele două coordonatoare. Indiferent câtă experiență aveau în fața elevilor, odată intrați în online profesorii au pășit pe un teritoriu necunoscut. Însă și de această dată i-a ajutat ceva ce învățaseră de la cursurile de formare organizate de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. 

„Aveai voie să pui întrebări și să greșești, fără ca cineva să îți pună o etichetă”

Metoda investigației folosită în predarea fizicii și chimiei tratează greșeala ca pe un instrument de învățare. Dintr-o eroare poți trage concluziile care vor duce spre următorul demers de succes, spun mereu profesorii care predau „Fizica Altfel” și „Chimia Altfel”. „Noi le spunem elevilor: Am creat mediul în care avem voie să punem întrebări fără ca altul să creadă că nu știi. Acest lucru l-am păstra și în comunicarea dintre noi. Aveai voie să pui întrebări și să greșești, fără ca cineva să îți pună o etichetă. În asta a constat învățarea unul de la altul. Dacă n-ai această atitudine tu însuți, atunci nici de la elev nu poți să ceri așa ceva”, explică Neli Zuga.

Care este cheia succesului mecanismului de sprijin

Profesorii de chimie din Dâmbovița care fac parte din mecanismul de sprijin au încercat să predea folosind metoda investigației și în online. Și au reușit. „Metoda investigației funcționează foarte bine în online, trebuie doar să îți pregătești foarte bine lecțiile”, crede Rodica Răcășanu.

Cum a reușit să coordoneze cu succes comisiile metodice din Dâmbovița? „Colegii trebuie să simtă că tot ceea ce faci, faci din spirit de colegialitate”, subliniază ea. „Cheia e să vrei să ajuți și să te ajuți”, spune și Neli Zuga.  

Pentru buna funcționare a mecanismului de sprijin este esențial să fie menținută o  legătură constante între coordonatorii județeni și responsabilii de comisii metodice, pentru ca profesorii să poată primi sprijinul de care au nevoie. Atât coordonatorii județeni, cât și responsabilii de comisii metodice trebuie să fie prezenți de-a lungul întregului proces și să comunice cu toți colegii lor. Astfel se construiește încrederea și se stabilește o bună colaborare la toate nivelurile de interacțiune (profesor – elev, profesor – responsabil, responsabil – coordonator etc.).

În perioada pandemiei, profesorii de chimie din Dâmbovița au intrat în legătură cu profesorii care fac parte din mecanismul de sprijin derulat de CEAE în Vâlcea pentru profesorii din programul „Fizica Altfel”. Tema discuțiilor instrumentele online folosite în timpul școlii la distanță. Profesorul Laurențiu Badea, de la Liceul Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea coordonează mecanismul de sprijin din județ. 

„Au existat colegi cărora le era teamă să apese pe butonul pornit la laptop. Mecanismul de sprijin a fost o chestiune salvatoare”

„Schimbarea mediului de desfășurare a procesului didactic, într-un mod atât de drastic, atât de brusc, nu putea sa conducă decât la o reticență într-o măsură mai mare sau mai mică din partea profesorilor. Au existat colegi care nu erau familiarizați cu dispozitivele digitale, cărora le era teamă să apese pe butonul pornit la laptop. Astăzi, această situație nu mai există, mecanismul de sprijin a fost o chestiune salvatoare. Când a intervenit această situație de criză, noi, cei care am avut parte de mecanismul de sprijin, am avut șansa să beneficiem de o comunitate, prin care am putut să organizăm mici webinarii de instruire online, în care le arătam practic cum se face, le înregistrăm, le arătăm înregistrarea. Și, ei au văzut că lucrurile nu sunt atât de complicate”, povestește Laurențiu Badea.

„Oamenii trebuie să simtă că pot să vină la tine să te întrebe ceva fără vreo umbră de reținere sau de rușine”

Încet, încet profesorii și-au dat seama cât de mult îi ajută resursele multimedia. 

„Profesorul trebuie să fie inventiv, creativ, să imagineze situații de învățare specifice care merg în online. E păcat să nu folosești foarte mult produsele multimedia. Tot arătându-le, profesorii au început să capete încredere, iar colegii reticenți au devenit un grup din ce în ce mai restrâns și mai stingher. Au început să pună întrebări. Au fost multe momente pe viu, când practic eu nu mai apucăm să răspund și un alt coleg venea cu soluția”, își amintește el.

Acesta spune că un rol important în buna funcționare mecanismelor de sprijin îl au responsabilii de comisii și coordonatorii județeni. „Oamenii trebuie să simtă că pot să vină la tine să te întrebe ceva fără vreo umbră de reținere sau de rușine. Trebuie să existe din partea ta o deschidere maximă. I-am încurajat mereu pe colegi: Ai vreo dificultate, ai vreo nelămurire, chiar dacă nu sunt disponibil pe moment, cu siguranță revin și îți răspund. Un alt element important este că lucrurile trebuie prezentate mereu scoțând în față posibilitatea, nu dificultatea”, subliniază el. 

Modul în care a fost gândit și structurat mecanismul de sprijin îi ajută pe profesori nu doar să răspundă situațiilor legate de predarea prin investigație sau de școala online, ci și facă față altor provocări sau schimbări de amploare.

Foto: Imagine din timpul întâlnirilor din cadrul mecanismului de sprijin care au avut loc în 2019