„Nu poți să îți găsești pasiunea, dacă tu ești o entitate pasivă în actul educației”. De ce au nevoie copiii atunci când merg la școală

By December 21, 2018Blog

Cu pasiunea lor de a descoperi și curiozitatea lor vie, copiii pun cele mai bune întrebări și, de departe, cea mai prețioasă este: „De ce?” Aproape fiecare drum spre învățare și aproape orice efort care duce spre cunoaștere își au răspunsul în această întrebare scurtă, căreia de multe ori adulții îi găsesc un răspuns care închide orice cale spre evoluție: „Pentru că trebuie”. Bine, bine, dar de ce trebuie?, ar răspunde un copil căruia sistemul nu i-a amorțit dorința de a cunoaște.

Avem în România un sistem de învățământ preuniversitar, în care sunt încadrați peste 3 milioane de elevi și 250.000 de profesori. De ce merg acești oameni, mari și mici, aproape în fiecare zi a anului școlar în unitățile de învățământ în care petrec ore bune din zi? Care este adevăratul scop care trece de orizontul îngust al notelor, al nevoii de a lua Bac-ul sau de a intra la facultate, al necesității de a lua un salariu? Care este răspunsul legitim și nu cel pervertit de compromisurile zilnice?

Ca să îl putem da, ar fi util să ne uităm cu atenție la lumea în care trăim astăzi și să ne gândim la cea în care vrem să trăim mâine. Să ne aplecăm cu atenție asupra științei care se află în spatele procesului de predare și să ascultăm cu atenție vocile elevilor, profesorilor, mediului de business, mediului de cercetare.

În ultimii opt ani, CEAE a încercat să schimbe educația de la firul ierbii, prin programele, „Fizica altfel” și „Chimia altfel”, care au adus pentru prima dată metodele inductive în școlile din România. Reforma predării științelor pe care am început-o aduce beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Profesorii care aplică noile metode au constatat, aproape imediat, că atmosfera la clasă la clasă s-a schimbat, iar elevii au început să îndrăgească știința, să fie mai entuziaști și mai concentrați, să lucreze mai bine în echipă. Pe termen lung, acest stil de predare duce la un grad mai bun de alfabetizare științifică, la dezvoltarea mecanismelor de gândire, la creșterea capacității de a lua decizii.

La începutul anului școlar am început să realizăm o serie de materiale filmate în încercarea de a oferi o perspectivă 360 de grade asupra educației. Le-ați putut urmări pe pagina noastră de Facebook și le puteți viziona și pe pagina noastră de YouTube. Concluzia lor este că numai cu ajutorul unui sistem de învățământ care răspunde cu adevărat nevoii de creștere a copiilor, dar și a societății putem rezolva criza de capital uman care amenință România în următoarele decenii.

 

„Elevii sunt concentrați pentru că le place ce fac, nu pentru că trebuie să stea în bancă”

Gabriela Deliu este profesor de fizică la Colegiul de Științele Naturii „Emil Racoviță” din Brașov și formator în cadrul proiectului „Fizica altfel” și a făcut în ultimii ani trecerea de la stilul clasic de predare la cel bazat pe metode active. „Atâta timp cât eu am în față niște copii care vin dintr-o lume în care ritmul lucrurilor este extrem de accelerat, cantitatea de răbdare de a sta acolo în bancă pentru că trebuie, nu pentru că le face plăcere este diminuată. Aceste metode active se folosesc de calitățile pe care copiii le au în mod nativ – curiozitate și dorința de a lucra în grup, și încearcă să le valorifice potențialul, aducându-le în față niște sarcini care să îi provoace, să îi țină conectați. Încep să fie concentrați pe ceea ce lucrează și rămân concentrați pentru că le place ce fac, pentru că li se pare interesant și provocator. Nu pentru că trebuie să stea în bancă, pentru că trebuie să treacă printr-o perioadă de școlaritate”, spune ea. Într-un proces de predare „altfel” atitudinea față de greșeală este complet diferită: aceasta nu este nicidecum pedepsită, ci gestionată de profesor astfel încât elevul să nu se simtă rușinat de ea, ci să învețe din ea.

În cadrul campaniei „Educația Altfel. O perspectivă 360 de grade asupra educației din România”, am vorbit și cu Mario Pican, elev la Colegiul „I.L. Caragiale” din Moreni, județul Dâmbovița. El ne-a descris panica pe care o simte înainte să dea un răspuns, într-un sistem care penalizează greșeala, dar și despre ce simte un elev care trebuie să copieze și să memoreze zeci de pagini, pe care oricum le uită în două săptămâni. Și-ar dori ca toate orele să fie precum cea de chimie, la care profesoara aplică metode inductive. „Ora noastră de chimie e altfel, la ora de chimie noi investigăm, descoperim singuri, iar doamna este parte din echipa noastră, ne îndrumă astfel încât la final să găsim cheia”, povestește Mario Pican.

 

„În SUA, ce se puncta cel mai tare era ceea ce aduceai tu ca inovație, ca valoare adăugată”

Fost olimpic la matematică, Tinu Bosânceanu a studiat la Harvard înainte să se întoarcă în țară, unde îi ajută pe liceeni români să se pregătească pentru examenele la marile universități ale lumii. Cheia pentru a face față în economia viitorului este adaptabilitatea și disponibilitatea de a schimba lucrurile, pentru care îți trebuie curaj. Iar felul în care se face acum școală în România, spre deosebire de SUA, nu are cum să conducă spre dezvoltarea acestor calități. „Diferența cea mai mare e clar stilul diferit de abordare, bazat pe cercetare proprie și pe gândire critică, și nu neapărat pe reproducerea părerilor unor autorități într-un domeniu. Și în America, erai încurajat să citești, nu puteai să produci tu informație. Dar ce se puncta cel mai tare era ceea ce aduceai tu ca inovație, ca valoare adăugată. Și mi se pare că genul ăsta de gândire deja se transformă în timp într-o mai mare putere de a inova și un mai mare apetit pentru risc, care sunt lucruri bune, în general, și pentru economie, și pentru sine”. Totodată, în SUA, a văzut el, elevii sunt stimulați să își găsească pasiunea. „Nu poți să îți găsești pasiunea, dacă tu ești o entitate pasivă în actul educației”.

 

În sistemul educațional din România, lipsește o abordare pragmatică a faptului că, dacă vrei să obții ceva de valoare, trebuie să oferi ceva de valoare”

Unul dintre cei pe care i-am intervievat în cadrul campaniei „Educația altfel” a fost Ioan Iacob, cofondatorul companiei românești Qualitance, care are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro. „În sistemul educațional din România, lipsește o abordare pragmatică a faptului că, dacă vrei să obții ceva de valoare, trebuie să oferi ceva de valoare. Inclusiv eu am ieșit din școală cu o abordare de valoare în vid. Inovația exact despre asta este, despre cum să creezi valoare pentru oamenii din jurul tău, iar asta înseamnă să îi înțelegi, să gândești soluții care creează valoare pentru ei, să le pui în practică, să le construiești și să păstrezi consistența de la început până la sfârșit”, a spus el. Un alt lucru pe care școala ar trebui să îl facă este să le vorbească copiilor despre valori. „Toată povestea asta cu valorile poate să pară foarte abstractă, până când îți dai seama că valorile reprezintă un mod de a lua decizii. Și că, de fapt, îți influențează într-o manieră extrem de concretă felul în care tu funcționezi zi de zi. Pentru că modul în care tu iei decizii se bazează pe niște valori, care îți sunt clare sau care îți sunt neclare. Cred că nu facem asta, nu promovăm suficient valorile corecte și importanța acestora către copii în școală. Nu văd nicăieri o aplecare către zona aceasta de a crea responsabilitate”, explică Ioan Iacob.

 

Mai mult entuziasm în școală

Cristian Presura, cercetător la Philips Research Eindhoven şi autorul cărţii „Fizica povestită”, știe că marile descoperiri ale lumii au fost alimentate de entuziasmul de a descoperi lucruri noi. O stare pe care școala românească nu este obișnuită să o cultive. „Metoda pe care o folosiți, a investigației, este una foarte bună pentru că tu descoperi singur entuziasmul descoperitorului. Să nu uităm că cele mai mari descoperiri în fizică au fost făcute de niște oameni care se jucau ca niște copii și erau entuziaști de ceea ce făceau. Când predai astfel, lași copilul să descopere lucrurile din jur, el devine entuziast, lucru care este cel mai important pentru că el va încerca să mai citească, să mai caute, ca să regăsească acel sentiment al descoperirii personale”, explică Cristian Presură. Când majoritatea copiilor din școala românească o să aibă șansa să experimenteze acest sentiment, vom putea spune că avem o șansă de a merge frumos înainte.

Deocamdată, România stă extrem de prost în ceea ce privește capitalul uman. În Indexul Capitalului Uman (HCI), lansat de Banca Mondială, țara noastră ocupă de abia locul 67, aflându-se în urma unor țări din afara Uniunii Europene, cu venituri mult mai mici pe cap de locuitor, cum ar fi Ucraina (50), Albania (56) și Georgia (61).