10 ani de „Fizica Altfel”. Un maraton, nu un sprint, în timpul căruia am reușit să facem schimbări ce păreau imposibile într-un sistem încremenit de educație

Proiectul „Fizica Altfel”, care a reușit să pună în mișcare o reformă a predării științelor în România, împlinește 10 ani.

Într-un deceniu de „Fizica Altfel”, au fost formați 2.500 de profesori din sistemul public de educație pentru a-și schimba abordarea la clasă și a preda această materie prin metoda investigației, extrem de atractivă pentru elevi. CEAE a adus pentru prima dată pe agenda publică din România termenul de analfabetism funcțional, a cărui combatere a devenit astăzi scopul unor politici publice. Ca urmare a eforturilor depuse de CEAE, alfabetizarea științifică a devenit obiectiv clar al noii programe de fizică pentru gimnaziu, care include astăzi metoda investigației, despre care nu vorbise, la nivel public, nimeni înainte în România. Profesori din programul „Fizica Altfel” au redactat primele manuale pentru gimnaziu construite după metoda investigației. Profesori din programul „Fizica Altfel” au făcut posibilă extinderea programului la chimie, materie care este predată astăzi prin metode inductive de alți dascăli pasionați. Și, recent, profesori din programele „Fizica Altfel” și „Chimia Altfel” au contribuit estimarea costurilor pentru dotarea laboratoarelor școlare din România cu truse experimentale prin Planul Național de Redresare și Reziliență. 

Am pus la punct un mecanism de sprijin pentru cadrele didactice, iar în perioada pandemiei i-am susținut pe profesorii noștri pentru a face față provocărilor școlii online și am început să creăm resurse educaționale digitale. Programele de reformă a predării științelor exacte desfășurate de CEAE au fost menționate în secțiunea despre România a celei mai noi ediții a Studiului „Tendințe în domeniul Studiilor Matematice și Științifice Internaționale” (TIMSS): „Programele CEAE  actualizează și modernizează curricula pentru fizică și chimie la nivel de gimnaziu prin metode de învățare bazate pe investigație (Inquiry Based Learning). CEAE a organizat cursuri de formare acreditate pentru profesorii de fizică și chimie, a creat ghiduri metodologice pentru predarea fizicii și a dezvoltat o platformă online pentru profesorii de fizică, unde găsesc cele mai bune practici și instrumente pentru a fi utilizate în sălile de clasă”.

AICI PUTEȚI VEDEA CUM A EVOLUAT PROIECTUL „FIZICA ALTFEL”, DIN PRIMA ZI PÂNĂ ASTĂZI


Un vis al multor profesori: să retrezești curiozitatea copiilor la școală

În 10 ani, am reușit să producem, ca mică organizație neguvernamentală, schimbări vizibile într-un sistem care părea încremenit. Am putut face asta pentru că am considerat totul un maraton, nu un sprint. Un maraton în care ne-a fost mereu alături, ca finanțator strategic, Romanian – American Foundation, căreia i s-au alăturat și alte companii care ne-au ajutat să facem pași înainte spre scopul propus. Ne-au fost alături profesori excepționali și colaboratori de încredere, precum Viorel Panaite, managing partner al Human Invest. Fără ei succesul nu ar fi fost posibil.

Pe 20 mai 2011, membrii echipei Centrului de Evaluare și Analize Educaționale puneau, alături de reprezentanți ai Societății Române de Fizică bazele unui proiect de predare a fizicii prin metoda investigației. Scopul acestuia era să retrezească interesul pentru științe al copiilor, să îi învețe să găsească singuri explicații pentru diferitele fenomene ale naturii, să le dezvolte mecanismele de gândire și autonomia în învățare. Romanian-American Foundation a decis să susțină acest deziderat și să le dea șansa copiilor să se întâlnească cu știința într-un mod care să îi facă să își dorească să învețe mai mult, să își dezvolte gândirea logică și un mod armonios de a relaționa cu lumea, să pună bazele unei viitoare cariere. Alături de noi s-au aflat de la bun început profesori care văzuseră că metoda clasică, în care profesorul scrie pe tablă și copiii transcriu în caiet și memorează, este ineficientă și îi îndepărtează pe elevi de școală. Însă chiar și lor un program care să transforme realități vechi de decenii li se părea o utopie.

Provocări și soluții: „breșa” de la care a început schimbarea

Era o provocare să intri cu un astfel de program în sistemul formal de educație. Era greu să mai câștigi încrederea profesorilor cu o nouă propunere de schimbare, după atâtea planuri de schimbare anunțate cu fast și apoi eșuate sau abandonate la jumătatea drumului. Părea un demers cu șanse mici de reușită să aduci o metodă activă de predare care să apeleze la cunoașterea anterioară a elevului și la forța descoperirii într-un sistem bazat pe memorare și redare. Pentru fiecare provocare a trebuit să venim cu o soluție.

Am găsit la început o „breșă”. în programele publicate în 2008 – 2009 era precizat că profesorii pot folosi la clasă metode de predare-învățare care sunt eficiente în a forma elevilor competențele specifice din programă. Astfel, profesorii puteau aplica la clasă metoda investigației pentru a-i verifica eficiența.

Nu am rămas la niște recomandări generale despre cum se folosește metoda investigației (care este logica secvențelor metodei investigației și ce activități de învățare pot folosi profesorii), ci am făcut recomandări metodologice pentru fiecare temă din programa școlară. Aici pot fi găsiți autorii unităților de învățare din Ghidul metodologic de predare a fizicii și coordonatorii pe fiecare an de studiu, iar aici referenții pentru materialele și resursele realizate în primele faze ale proiectului. Astfel, profesorilor le-a fost mult mai ușor să aplice la clasă, mai ales în perioada de început. 

Pentru că nu existau suficiente truse experimentale sau în multe școli nu se mai puteau face orele de fizică în laboratoare (din cauza introducerii clasei pregătitoare în 2012), am venit cu soluția ca profesorii să utilizeze pentru experimente materiale la îndemână.

Nu există satisfacție mai mare decât aceea de a simți interesul arătat de elevi în învățarea fizicii

Pentru profesori, utilizarea la clasă a metodei investigației a însemnat o schimbare de amploare. Însă principala lor sursă de energie în acest proces a fost entuziasmul elevilor în timpul orelor altfel. Copii care nu erau niciodată activi la oră au început să răspundă. Elevii cu note mari au început să lucreze cu elevii cu note mai mici. Profesorii au început să redescopere sensul muncii lor. „Nu există satisfacție mai mare decât aceea de a simți interesul arătat de elevi în învățarea fizicii, în aprofundarea temelor discutate la clasă, în antrenarea elevilor spre realizarea de lucrări experimentale de tipul DIY (do it yourself), spre căutarea unor răspunsuri la numeroasele provocări pe care natura le lansează”, spune Monica Seviciu, Inspector școlar la ISJ Timiș și unul dintre pionierii programului „Fizica Altfel”.

Pe măsură ce noua metodă a început să fie aplicată din ce în ce mai des, beneficiile au devenit vizibile. „Îi spui copilului unde să se uite, nu și ce trebuie să vadă. El face observațiile și astfel își dezvoltă gândirea critică și abilitatea de a rezolva probleme”, spune Gabriela Deliu, formator în programul „Fizica Altfel”. Mulți dintre profesori au văzut cum capătă o voce elevi care înainte nu răspundeau la oră. „Sunt elevi cărora li se pune de la început o etichetă, că nu pot și atunci sunt tratați timp de șase ore pe zi pe post de mobilă. Dar îi vezi cum înfloresc atunci când le acorzi un pic de atenție. Ceea ce determină motivația pentru învățare este succesul în învățare”, a observat Daniela Țepeș, unul dintre profesorii care au contribuit semnificativ la construirea programului „Fizica Altfel”.