Foto: revistagolan.com
Oana Dimofte este de profesie jurnalistă, iar de-a lungul carierei sale a realizat de la articole pe teme politice până la reportaje în zone de conflict. După mai bine de 16 ani de presă, a fondat platforma educatieprivata.ro, unde analizează starea sistemului de învățământ și aduce în discuție exemple de bune practici care pot contribui la o transformarea lui profundă. Pentru că este și mamă, cunoaște nevoile și starea educației și de la firul ierbii.
Într-un interviu pentru Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, Oana Dimofte vorbește despre cele mai importante lecții pe care le-a învățat din școală, despre cum i-a oferit matematica o structură de gândire și despre cum ar putea fi predată această materie eficient astăzi.
Anul trecut, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale a început, cu sprijinul ING Bank România, proiectul Matematica Altfel, care își propune să le ofere profesorilor români de gimnaziu resurse pedagogice prin care matematica să devină mai ușor de înțeles. Adăugată cunoștințelor valoroase pe care aceștia le dețin și experienței lor la clasă, abordarea propusă de CEAE are rolul de a sprijini dezvoltarea abilităților matematice de care copiii au nevoie. În centrul ei, se află învățarea prin investigație, o abordare răspândită la nivelul țărilor din UE.
În timpul acestui interviu, vom face apel la multe amintiri din școală, așa că te invităm să te așezi comod și să-ți amintești ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?
În cea mai mare parte a anilor de școală am fost ceea ce se cheamă „șoarece de bibliotecă”, în sensul că, de obicei, când mă căutai, eram cu o carte în mână. Mi-a plăcut de mică foarte, foarte mult să citesc, până în punctul în care ai mei trăgeau de mine să ies cu copiii la joacă, iar eu preferam să stau înțepenită în citit. Așa că, în mod previzibil, materiile mele preferate în școală au fost cele din sfera umanistă: limba și literatura română, engleza, franceza și filosofia.
Ce-ți amintești din matematica? Mai exact, ce ți-a plăcut? Ce ți s-a părut greu de înțeles?
Cu matematica m-am înțeles mai mult decât rezonabil în anii de gimnaziu, când participam cu un succes moderat și la olimpiade. Îmi plăceau și algebra, și geometria, aveam momente în care construiam rezolvarea unei probleme ca pe un mic experiment detectivistic – îmi făceam rost de indicii ca să rezolv misterul, iar lucrul ăsta mă amuza și îmi plăcea.
În liceu, dat fiind că am mers pe filiera umanistă, lucrurile s-au complicat un pic. Relația dintre mine și matematică a rămas, totuși, una decentă, până când am ajuns la trigonometrie. Acela a fost punctul în care ne-am părăsit iremediabil una pe cealaltă.
Dar copilul tău? A întâmpinat probleme? Dacă da, aceleași ca tine sau diferite? Dacă ar fi să schimbi ceva acum, ce ai vrea să se schimbe în predarea matematicii pentru copilul tău?
Copilul meu are marele noroc de a fi avut profesori de matematică dedicați ideii de a-i face pe copii curioși și interesați real de materia asta. Nu a întâmpinat probleme, chiar și-a dorit să aprofundeze studiul matematicii și nouă nu ne-a rămas altceva de făcut decât să o încurajăm și să ne bucurăm că se află într-un film bun. Mă rog, eu aștept cu oarecare emoție întâlnirea ei cu trigonometria.
Ne împărtășești o pățanie/ amintire memorabilă de la ora de matematică?
Nu am o anumită amintire, dar, din anii de gimnaziu, mi-a rămas în memorie seriozitatea doamnei profesoare Spilcea, care știa, însă, și când să introducă în ecuația orelor și o glumă bună, adeseori sarcastică.
Ce părere ai despre învățarea prin investigație, care a fost introdusă în țări din toată lumea în predarea științelor și a matematicii? Este o formă de învățare activă, care îi implică pe elevi și îi pune în centrul învățării. Pornește de la o întrebare sau o situație problemă din lumea reală, iar elevii, ghidați de profesor într-o măsură mai mare sau mai mică de profesor, cercetează, experimentează, cooperează pentru a găsi răspunsul la întrebare.
Vă povesteam că exact așa îmi proiectam și eu, adeseori, procesul de rezolvare a problemelor de matematică. Eram și o mare consumatoare de literatură polițistă și cu detectivi, până în ziua de astăzi domnul Hercule Poirot a rămas un reper solid pentru mine.
Așa că da, sigur că mi se pare o abordare excelentă și mi se pare fabulos faptul că, iată, în matematică își are locul și un pic de narațiune, ceea ce, pentru un om atașat mai degrabă de umanioare, reprezintă o consolare intelectuală simpatică. Serios vorbind, cred că este o tehnică al cărei uriaș beneficiu va fi că îi va atrage în mod natura pe copii către matematică și îi va ajuta să îi descopere frumusețea.
Ce profil ai făcut în liceu? Cum te-a ajutat asta ulterior în viață?
Am absolvit Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, la clasă de limbi străine. Faptul că, la finalul anilor de liceu, vorbeam fluent trei limbi, m-a ajutat enorm în profesia mea. Ca jurnalistă, mi-a fost ușor să mă descurc în comunicare oriunde m-au dus subiectele. În afara profesiei, mi se pare că mintea mea a fost structurată cu o înclinație spre a descoperi cât mai multe culturi, cât mai multe paradigme de viață și de a găsi în asta o mare parte din frumusețea lumii și a vieții.
Ce profesori crezi că au influențat cu adevărat formarea ta ca om? În ce a constat influența lor asupra ta?
În primul rând, domnul Gheorghe Popescu, profesorul nostru de limba și literatura română din liceu. Un real enciclopedist, un om cu un talent fantastic de a face legături între subiecte din literatură și viața reală. Îmi amintesc cum a reușit să gliseze prin corelații, în câteva minute, de la „Frații Jderi” la războiul din Kosovo, în cel mai natural mod cu putință. Ne-a interzis să învățăm vreun comentariu pe de rost, ne-a cerut imperativ să citim și să judecăm cu mintea noastră. A fost, probabil, una dintre cele mai importante influențe asupra formării modului meu de a gândi, de a face analogii și raționamente.
Există o matematică a scrisului? Care crezi că este impactul pe care l-a avut matematica asupra ta, deși nu profesezi în domeniul științelor exacte?
Nu cred că există o matematică a scrisului, cel puțin, nu în cazul meu. Am o scriitură cu foarte multă oralitate, adică scriu exact ca și cum aș vorbi, fără a-mi căuta cuvintele și fără mari intervenții pe structură.
A existat, însă, cu siguranță, o matematică a învățării de limbi străine, mai ales în ceea ce privește limba germană. Da, acolo am simțit că matematica poate oferi structura de gândire care ajută enorm mai ales în înțelegerea chestiunilor care țin de topica frazei.
Am mai simțit influența matematicii și în studiul filosofiei. Nu doar pentru că o bună parte din filosofi aveau preocupări și din sfera matematicii, ci și pentru că matematica te poate ajuta să înțelegi de ce mai multe planuri cu definiții și perspective diferite asupra existenței pot funcționa în armonie.
