Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută ca „Prințesa Urbană”, este scriitoare, blogger și una dintre cele mai influente voci din România în domeniul parentingului și educației cu blândețe. Cu o experiență de peste 25 de ani în presă și comunicare, Ioana a început blogul său, printesaurbana.ro, în 2007, creând în timp o comunitate solidă de părinți care caută empatie, sprijin și autenticitate în relația cu copiii lor. Este autoarea a peste 40 de cărți pentru copii și a 6 volume pentru adulți. Scrisul ei cald și sincer abordează teme legate de familie, educație, relații și dezvoltare personală.
De câțiva ani, Ioana Chicet-Macoveiciuc s-a mutat împreună cu familia în Olanda și a avut ocazia să observe cum funcționează sistemul de educație din această țară.
„Matematica e predată în povești și situații din viața reală. Nu sunt ecuații goale, toate sunt în propoziții despre cumpărături, economii, rețete, jocuri. Se pleacă de la o situație problematică, copiii o tratează ca pe un mister, o provocare, caută soluții și uneori nici nu-și dau seama că învață metode sau noțiuni noi”, explică ea într-un interviu pentru blogul CEAE.
De anul trecut, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale derulează proiectul Matematica Altfel, care își propune să le ofere profesorilor români de gimnaziu resurse pedagogice prin care matematica să devină mai ușor de înțeles. În centrul acestuia, se află învățarea prin investigație, o abordare răspândită la nivelul țărilor din UE.
În timpul acestui interviu, vom face apel la multe amintiri din școală, așa că te invităm să te așezi comod și să-ți amintești ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?
Din școala primară nu-mi aduc aminte mare lucru, mai degrabă țin minte ce nu mi-a plăcut și războaiele nesfârșite cu băieții, care încercau să ne ridice fustele.
În gimnaziu, mi-au plăcut mult matematica, gramatica și biologia. Cred că datorită profesorilor, care erau calzi și simpatici, simțeam că predau cu plăcere și ne era drag de ei.
Foto: Arhivă personală
Ce-ți amintești din matematică? Mai exact, ce ți-a plăcut? Ce ți s-a părut greu de înțeles?
Nu mi s-a părut grea, doar provocatoare uneori. Înțelegeam destul de repede în clasă și făceam cu plăcere temele, lucram și în plus. Mi-au plăcut algebra, trigonometria, logaritmii. Îmi aduceau o claritate care îmi lipsea în viața personală. Uneori făceam ore suplimentare la școală, alături de doi, trei colegi și de prof. Îmi plăceau la nebunie! Așa am ajuns și pe la olimpiada națională de matematică în liceu…
Dar copiii tăi? Au întâmpinat probleme? Dacă da, aceleași ca tine sau diferite? Cum iti este ca părinte să ii ajuți la teme? Dacă ar fi să schimbi ceva ACUM, ce ai vrea să se schimbe în predarea matematicii pentru copiii de azi?
Copiii noștri au mers la o școală britanică în București, acum merg în sistemul public olandez, de când ne-am mutat în Olanda (acum trei ani și jumătate). Ambele sisteme, și cel britanic, și cel olandez, au câteva caracteristici foarte diferite de sistemul tradițional românesc:
- Matematica e predată în povești și situații din viața reală. Nu sunt ecuații goale, toate sunt în propoziții despre cumpărături, economii, rețete, jocuri. Se pleacă de la o situație problematică, copiii o tratează ca pe un mister, o provocare, caută soluții și uneori nici nu-și dau seama că învață metode sau noțiuni noi.
- Se lucrează mult în clasă, chiar și lucrul individual tot în clasă se petrece, iar profesorul ajută când copilul nu înțelege ceva. Abia după anul 7 (11 ani) încep să primească teme pentru acasă, care sunt puține, doar elementele esențiale.
- Se lucrează mult în proiecte practice, unde matematica e aplicată în proiecte (trebuie să construiască ceva în grupe de câte 5, să facă un plan de afaceri, să gestioneze un buget etc)
S-a întâmplat să nu înțeleagă ceva la clasă, am discutat și am aplicat acasă, au reținut ușor. Au rezultate bune la școala și sunt meritul lor și al profesorilor!
Ce părere ai despre învățarea prin investigație?
Aici în Olanda și în sistemul britanic se practică această metodă la aproape toate materiile în afară de cea de Înțelegerea lecturii. Copiii pornesc de la o situație pe care o analizează (poate fi o poză, o poveste, un cântec, un film) și apoi, prin întrebări, află ce e important despre tema respectivă. Mi se pare o metodă excelentă!
Foto: Arhivă personală
Ce profil ai făcut în liceu? Cum te-a ajutat asta ulterior în viață?
Am făcut mate-fizică, pentru că în gimnaziu eram bună la matematică. Fizica nu mi-a plăcut prea mult, nu știu de ce, am înțeles-o mereu mai greu. Matematica m-a ajutat enorm în viață, deși acum sunt om de litere, scriu, creez mult. Cred că pasiunea pentru matematică m-a ajutat să îmi ordonez gândirea, să abordez orice problemă în viață ca pe o ecuație cu necunoscute care pot fi aflate cu o strategie corectă. Lucrez în general foarte organizat și atunci când creez și am o mare bucurie și eficiență în a descurca situații complicate. Abordez cărțile matematic, îmi organizez personajele și ideile în sertare și le abordez simultan, ca o pe un grafic cu multe axe. Îmi place mult să fac asta și cred că rezultatul e bun! Când nu-mi iese o carte așa cum doresc, o las o vreme, fac altceva și revin la ea din alt unghi, exact așa cum făceam cu problemele de matematică pe care le primeam la olimpiade.
Ce profesori crezi că au influențat cu adevărat formarea ta ca om? În ce a constat influența lor asupra ta?
Profesorul de mate din gimnaziu, domnul Mihuț, mi-a arătat frumusețea și limpezimea matematicii. Profesoarele de engleză din liceu m-au ajutat să văd că sunt talentată și pot învăța repede limbi străine (sunt fluentă în engleză, franceză, acum și neerlandeză).
După cum spuneai, copiii tăi învață în alt sistem decât cel în care ai învățat tu, respectiv cel olandez. Care sunt diferențele și ce va aduc ele vouă? (atât copiilor, cât și părinților care le sunt alături în procesul de învățare)
Sistemul olandez și cel românesc sunt foarte, foarte diferite. În Olanda copiii nu sunt împinși de la spate spre performanță, dimpotrivă, cel puțin în școala primară, scopul principal e ca toți copiii să vină cu drag la școală, să asocieze învățarea cu curiozitatea, joacă și lucrul în echipă.
Copiii încep școala în ziua în care împlinesc 4 ani. Primii 8 ani, ciclul primar, sunt despre abilități de bază. Copiii învață să învețe, să pună întrebări, să lucreze în echipă, matematică de bază, învață să citească atent și critic, primesc noțiuni de bază despre natură, geografie, istorie, gramatică, traffic și orientarea în lume (să citească hărți, grafice, indicatoare), engleză. Au multe proiecte de făcut lucrări și prezentat în fața clasei, se evaluează unii pe alții și își dau feedback. În fiecare an, fiecare copil își stabilește un scop (să alerge cel mai repede, să aibă 10 la Științele naturii, să citească prima carte fără ilustrații, să își facă cinci prieteni, poate fi orice vrea el) și apoi împreună cu învățătorul urmărește dacă e pe drumul bun spre scop.
Părinții intervin foarte puțin, încrederea în școală e ridicată. Participă ca voluntari în diverse proiecte, ajută la evenimente sociale ale școlii (excursii, petreceri, tabere, piese de teatru etc).
Nu se dau note, nici teme până în anul 7 (11 ani).
Din ciclul secundar (de la 12 ani în sus) începe școala serioasă. Crește numărul de materii și dificultatea lor, copiii învață trei limbi străine pe lângă toate celelalte (la profilul academic învață și greaca veche și latina), examenele sunt grele, primesc multe teme, lucrează mult individual, pe bază de proiecte.
Părinții nu sunt lăsați să ajute, sunt încurajați copiii să fie independenți, de la mersul la școală la teme și pregătirea pentru examen.
Copiii noștri găsesc școala ușoară, nu depun mult efort, cu toate astea au rezultate foarte bune. Sofia a intrat la un liceu cu nivel academic foarte bun. Simt că a învățat deja cum să învețe, se organizează singură foarte bine, învață ușor și îi place. Ivan abia așteaptă anul 7, când va începe să aibă teme pentru acasă și va da examene mai grele. Amândoi primesc de lucru suplimentar la școală, pentru că termina repede ce primesc odată cu restul copiilor.
Noi, părinții, mergem de două ori pe an la discuțiile cu profesorii, aflăm ce minunați sunt copiii și cât de bine se descurcă. Avem încredere în școală, mai dăm un ochi pe teme și pe agenda de examene, dar în mare îi lăsăm să se descurce. E bine să poți avea încredere în școală.
