Viorel Panaite, Human Invest: Profesorii încep să prindă curaj să se expună în față elevilor folosind noile metode de predare. Fac pași de la „a spune” la „a întreba”

By March 26, 2019Blog

De cinci ani, Viorel Panaite, fondatorul Human Invest, este implicat în pregătirea profesorilor din programele desfășurate de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, pe care le-a susținut inclusiv din postura de donator. De-a lungul timpului, a văzut cum și-au schimbat profesorii de științe din programele „Fizica Altfel” și „Chimia Altfel” abordarea atât în relația cu elevii, cât și în relația cu colegii de cancelarie. „Poate cea mai puternică schimbare pe care o întrezăresc – atât în conversațiile dintre profesori ei, cât și în sălile de clasă – este trecerea de la “a spune” la “a întreba”.Această mică schimbare are puterea extraordinară de a reforma cultura unui spațiu, inclusiv a spațiului de învățare din școli. Întrebările mențin vie curiozitatea, deschid perspective noi, oferă spațiu propice de reflecție, fac ca profesorii și elevii să învețe în ritmul propriu”, explică Viorel Panaite.

În opinia sa, programul de reforma predării științelor este un model de succes. „Proiectul #FizicaAltfel este un excelent studiu de caz care merită studiat de lideri în programele de MBA la care participă”, spune Viorel Panaite, într-un interviu pe care îl puteți citi mai jos.

Sunteți implicat de multă vreme în pregătirea profesorilor din programele CEAE. Ce v-a făcut să deveniți chiar donator pentru aceste programe și să le susțineți dincolo de prevederile contractuale?

Într-adevăr, au trecut 5 ani de când sunt implicat în susținerea programelor CEAE de îmbunătățire a sistemului de educație din România. I-am spus lui Cristian Hatu, președintele organizației că se poate baza pe mine și așa am făcut, nu sunt alte cuvinte mari în spate. Când cineva ne este partener îl susținem cât de mult putem. Oamenii care au misiuni nobile, dar dificile au frecvent sentimentul că sunt singuri, că sunt copleșiți, că au o greutate prea mare pe care trebuie să o ducă. De aceea, au nevoie să simtă sprijinul partenerilor lor în lucruri simple: o conversație telefonică chiar atunci când au nevoie, un răspuns rapid la un sms sau la un email valorează poate la fel de mult cât sprijinul financiar de care au nevoie. Cum cei cu care lucrez știu că nu îi las cu “spatele descoperit” asta înseamnă pentru mine într-adevăr o prezența constanța în preajmă lor pentru a-i sprijini.

Ați constatat, în urma cursurilor de formare pentru „Fizica Altfel” și „Chimia Altfel”, vreo schimbare la profesori și la raportarea față de misiunea lor? Care ar fi aceea?

Orice schimbare într-o comunitate, inclusiv a profesorilor din programele CEAE, începe cu o schimbare a calității și a structurii conversației. Cuvintele și conversațiile pe care le folosim în viața de zi cu zi reflectă și determină realitatea pe care o vedem. Mentalitatea și convingerile se ajustează lent. Conversațiile de calitate asigură spațiul propice pentru evoluția convingerilor noastre. Asta este ce le propunem profesorilor: noi conversații de cooperare și colaborare între ei, astfel încât grupurilor lor de lucru să fie o sursă de energie pozitivă pentru efortul intens de care au nevoie pentru a se adapta și pentru a lucra cu noile metode inovative de predare în sala de clasă oferite de CEAE.  

Poate cea mai puternică schimbare pe care o întrezăresc – atât în conversațiile dintre profesori ei, cât și în sălile de clasă – este trecerea de la “a spune” la “a întreba”. Această mică schimbare are puterea extraordinară de a reforma cultura unui spațiu, inclusiv a spațiului de învățare din școli. Întrebările mențin vie curiozitatea, deschid perspective noi, oferă spațiu propice de reflecție, fac că profesorii și elevii să învețe în ritmul propriu. Este în același timp o tranziție foarte dificilă, într-o cultură că a noastră în care multă lume vrea să-și impună punctul de vedere și își folosește poziția de putere pentru a conduce procesele de învățare sau procesele de colaborare.

Profesorii încep să prindă curaj să se expună în față elevilor folosind noile metode de predare, un efort mult mai mare decât ar crede unii, și fac deja pași de la “a spune” (poziție specifică unui mod de predare defensiv, orientat pe putere și control, învechit și depășit), spre “a întreba” – un mod de interacțiune bazat pe dialog și conversații, care poate fructifica mai bine calitățile, punctele forțe, aspirațiile, energia și interesele celuilalt. E una din schimbările esențiale de care avem nevoie de altfel în toată societatea românească…

„Una din marile provocări pentru un profesor e aceea de a cere ajutor altui profesor”

 Care sunt cele mai mari provocări atunci când îi ceri unui profesor să adopte un nou mod de a preda?

Un profesor are aceleași provocări și preocupări pe care le are oricine din noi care vrea să adopte profund o altă paradigma. Unii testează imediat la clasă, experimentează activități noi scurte și nu țin cont de ce ar putea spune cei din jur, chiar dacă este evident că nu stăpânesc noua metodă la fel de bine față de stilul obișnuit, chiar dacă imaginea lor de profesori buni va avea de suferit. Alții, caută sprijin mai structurat de la colegii care sunt cu câțiva pași înainte sau în grupurile de suport, în comisiile metodice. Există și o categorie apatică sau care renunță, dintr-un număr mare de motive.

Una din cele mai mari provocări pe care le-am simțit eu la mulți din profesorii cu care am interacționat în acest proiect este aceea de a cere ajutorul unui alt profesor. Sentimentul de inadecvare, de nesiguranța, de teamă de a fi judecat și pus într-o lumină nefavorabilă de colegi limitează potențialul profesorilor de a îmbrățișa noile metode, le limitează disponibilitatea, imaginația, creativitatea de a găsi modalități pentru a le adapta la contextul lor specific și la profilul de elevi cu care lucrează.

Care sunt cele mai mari provocări depășite?

Depășirea provocărilor e un proces continuu pentru fiecare din noi. Văd și simt progrese pe multe planuri, inclusiv cel amintit mai sus – disponibilitatea de a cere ajutorul unui coleg. Pe de altă parte, pentru că proiectul are o asemenea anvergură în țară, cred că s-au făcut progrese mari și în fisurarea convingerilor de tipul “de ce acest proiect va funcționa, când altele similare au eșuat?” Sunt victorii tangibile de necontestat care aduc constant optimism și speranța: construirea și întărirea rețelei și a infrastructurii proiectului, lecțiile de leadership învățate de echipa CEAE, susținerea pe care proiectul a câștigat-o și o are în continuare de la niște “voci” cu mare reputație profesională în domeniul, progresele privind nivelul de colaborare între profesorii din proiect – sunt câteva provocări la care eu văd progrese evidente.  

„Proiectul #FizicaAltfel este un excelent studiu de caz care merita studiat de lideri în programele de MBA la care participă”

În opinia dvs., care sunt cele mai importante lucruri de luat în calcul atunci când vrei să faci o schimbare în sistemul de educație?

Proiectul #FizicaAltfel este un excelent studiu de caz care merită studiat de lideri în programele de MBA la care participă. Eu consider că următoarele 3 procese sunt critice pentru ca o schimbare în sistemul nostru de educația să aibă măcar o șansă.

 

  • Construirea infrastructurii inițiativei: structurile de lucru (comisii metodice, grupuri de lucru, grupuri de formatori, grupuri care se formează reactiv pentru fructificarea unei oportunități majore imediate – de exemplu, oportunitatea de a îmbunătăți programă școlară a unei discipline, oportunitate care apare foarte rar), procesele și protocoalele de lucru: prin ce procese asigură productivitate ședințelor? prin ce procese asigură instruirea necesară oamenilor din proiect? prin ce procese asigură suport inițiativelor individuale sau locale? prin ce procese se documentează și se adopta în interior lecțiile și bunele practici de lucru ale diverselor grupuri? ce procese susțin angajamentul oamenilor din proiect? 
  • Construirea unor spații (off-line și on-line) care să asigure ca ambasadorii programului fără poziții de conducere intră în contact cu oamenii din sistemul de educație cu implicare scăzută și cu cei apatici: conferințe naționale, regionale și locale, inițiative inter-regionale și inter-instituționale, forumuri de dezbateri, schimburi de experiență, conectarea la inițiative și rețele internaționale cu misiuni similare, webinarii interne, etc.

 

Acestea sunt după opinia mea teme majore critice care ar putea asigura sustenabilitate unui program de îmbunătățire a sistemului de educație din România. Și sunt acum în România suficiente proiecte din care am putea învață, suficiente proiecte care și-ar putea îmbunătăți actualul demers, astfel încât următorii pași care se vor face în viitor să aibă rădăcini mai bune și un impact mai puternic.