O altfel de educație. De ce schimbări are nevoie școala românească?

By September 13, 2018Blog

A început un nou an școlar, iar străzile s-au umplut de elevi cu ghiozdanul în spate. Îi vedem mergând pe trotuar de mână cu părinții lor sau traversând strada, îi vedem în librării în căutare de rechizite, la supermarket ori la mall după terminarea cursurilor. Vedem copii în uniforme în metrou, alături de bunici sau de bone, copii în uniforme jucându-se în parcuri.

Este o imagine la care merită să medităm o vreme și pe care se cuvine să o păstrăm în minte atunci când ne gândim la educație.  Pentru că adesea educația este făcută ca și când copiii n-ar trebui să părăsească niciodată sala de clasă.

Sistemul de învățământ pierde din vedere că un copil nu este un executant al unor sarcini trasate în perimetrul școlilor, iar miza educației nu este reprezentată de fișe, clasamente, statistici și rapoarte. Copilul dus astăzi de mână de părinte spre școală va ajunge nu peste multă vreme să conducă mașina, să lucreze, să ia decizii care vor avea impact asupra celor din jurul său, să voteze. Când ne vom întâlni cu acest adult ceva mai tânăr decât noi, în diferite contexte de viață, vom vrea de la el să fie profesionist, responsabil, politicos, etic, rațional, orientat înspre soluții. Însă dacă actuala stare de lucruri se perpetuează în sistemul de educație de la noi, șansa să întâlnim în țară peste două-trei decenii astfel de tineri scade dramatic cu fiecare an ce trece.

Trebuie să înțelegem în sfârșit că scopul școlii îl reprezintă formarea de abilități, dezvoltarea capacității de a gândi și de a găsi soluții, însușirea de valori. Ele îl vor ajuta pe copilul de astăzi să meargă încrezător în lume și, poate, să o schimbe. Ca acest lucru să se întâmple, este nevoie însă să schimbăm școala românească și să o facem în acord cu evoluția societății.

 

În urmă cu opt ani, membrii echipei CEAE au început, în parteneriat cu SRF, de la firul ierbii un proces de reformă a predării științelor, pregătindu-i pe profesori să predea prin metoda investigației. Am văzut cum profesori care predau de două decenii o materie considerată plicticoasă au reușit să se reinventeze pentru elevii lor. Am văzut că, dacă sunt încurajați să experimenteze, să întrebe, să vină cu soluții, să lucreze în echipă, copiii prind aripi. Experiența noastră ne-a arătat că schimbările pot fi făcute atunci când sunt bine fundamentate, când răspund unor nevoi reale, când sunt însoțite de consecvență și pasiune.

Ca ele să aibă loc este nevoie să renunțăm la viziunea îngustă asupra educației și să adoptăm o perspectivă 360 de grade. În săptămânile care urmează vă vom prezenta voci de profesori, elevi și antreprenori de succes. Aceștia vor arăta care sunt punctele în care școala trebuie să se transforme pentru a deveni un mediu inspirațional pentru copii și profesori și pentru a educa acele calități de care este nevoie în viața profesională, în viețile comunităților, în viețile fiecărui membru al societății.

Fără să pornim de la nevoile reale și fără să dialogăm cu actorii implicați nu vom reuși să facem progrese semnificative și să aducem ceea ce se întâmplă în școlile românești la nivelul secolului 21. Pentru că nicio soluție nu vine în absența întrebărilor corecte, vă propunem să vă alăturați demersului nostru și să răspundeți la întrebarea: De ce schimbări are nevoie școala românească?