Lecția învățată de un profesor: „Trebuie să produc o schimbare”

By februarie 15, 2017Blog

test 4mod

25 de profesori din Dolj au luat parte, între 8 și 10 februarie, la un curs care să îi ajute să folosească abordările metodologice moderne în predarea fizicii la clasă (au fost primele 2 zile din 4, cât durează întreg cursul). Sunt doar câțiva din cei aproape 1.600 de profesori din țară care se perfecționează continuu, în cadrul programului „Fizica Altfel”, pentru a reuși să aducă știința mai aproape de copii. Ținut de Daniela Tuţuleasa și Daniela Manolea, cursul a avut rolul de a le oferi dascălilor  instrumente pedagogice eficiente care să le mențină elevilor curiozitatea trează și să îi ajute să își dezvolte mecanismele de gândire, să găsească pe cont propriu explicațiile pentru diferitele fenomene, să coopereze unul cu celălalt și să își asculte cu respect opiniile. Pentru a reuși să facă acest lucru, profesorii trebuie să se pregătească ei înșiși, să își regândească modul de predare, să dezvolte strategii pentru a acea impact.  „Au fost trei zile foarte solicitante care ne-au scos din zona de confort, dar ne-au permis să ne descoperim pe noi înșine, pentru amândouă fiind primul curs ca formator. Ne-au permis să aflăm ce bine lucrăm împreună, să descoperim  ce oameni minunați sunt colegele și colegii noștri care s-au implicat foarte activ în toate activităţile propuse, cu minți deschise, dorind să devină pe zi ce trece mai buni. Ne-au ajutat foarte mult toate materialele puse la dispoziție (suportul de curs, designul de curs, anexele, prezentările PowerPoint), dar și discuțiile cu mentorul nostru, dna Daniela Țepeș, a cărei energie este molipsitoare. Eforturile depuse, atât de noi, ca formatori, cât și de cursanți au avut rezultate și credem a fost o decizie bună să lucrăm în vacantă, pentru că oamenii pot acum să pornească și să aplice la clasă metodele descoperite la curs”.

Una dintre profesoarele prezente la curs a rezumat extrem de bine lecția învățată. „Trebuie să produc o schimbare. Atât la nivelul meu, ca profesor, cât și la nivelul elevului”, a spus aceasta, făcând referire și la atmosfera de cooperare din timpul activităților. „M-am simțit confortabil. Chiar dacă nu îmi venea mie o idee, îi venea colegului de grupă”.

Un alt cursant a spus că, pentru el, cursul a reprezentat „o provocare pentru a deveni un profesor mai bun”, în timp ce alți dascăli au vorbit despre lucrurile de care ai nevoie pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă.

„Am învățat o lecție importantă, și anume că atunci când proiectez o lecție trebuie să pun în locul elevului și să o adaptez mai mult nivelului acestuia”, a scris unul dintre participanți. Nu este singurul.

„Voi încerca să fiu un profesor mai tolerant, mai înțelegător și să mă pun tot timpul în locul elevului meu”, a arătat un alt profesor.  Sunt lecții care, odată însușite de cei care au menirea de dascăli, reușesc să le dea copiilor șansa la o educație mai bună.

Inițiat în urmă cu cinci ani de către Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, programul „Fizica Altfel” a reușit să schimbe felul în care aproximativ 1.600 de profesori predau această materie în România. În cadrul programului, profesorul devine un facilitator al cunoașterilor și un partener al elevilor în învățare. Aceasta are loc prin metoda investigației, care îi stimulează pe elevi să găsească singuri explicații pentru fenomenele supuse discuției.