„Elevii obișnuiți sunt cei care vor face România să meargă înainte. Adevărata performanță a unui profesor este să îi lumineze pe ei”

By ianuarie 27, 2020Blog

„Profesia mea e o pasiune. Pur și simplu, am vrut să fiu profesoară de când mă știu”, spune zâmbind Daniela Berchez, care predă fizica din 1992. Profesoară la Colegiul Național  Emanuil Gojdu din Oradea, a căutat mereu căi prin care să le predea mai bine elevilor săi și să ofere la clasă nu doar informații, ci experiențe de învățare. Cu câțiva ani în urmă a aflat de Cursul Fizica Altfel, prin care Centrul de Evaluare și Analize Educaționale îi pregătește pe profesorii de fizică pentru a preda această materie prin metoda investigației. „A fost prima dată când am auzit de un curs care cu adevărat mi se părea că e de interes. Vreau să știu cât mai multe lucruri, ca să pot să mă dezvolt profesional mai mult decât pot eu să o fac pe cont propriu. Și atunci cursul Fizica Altfel a fost ceea ce mi se potrivea ca o mănușă”, povestește Daniela Berchez. 

Un ghid care te ajută să îți pregătești lecția de la A la Z

Mai întâi a fost cursant. Apoi a devenit formator și a pregătit deja două grupe de câte 25 de profesori din Bihor pentru a folosi la clasă metoda investigației. Ultimul curs, la care a fost formatoare alături de Alexandrina Florina Teușdea, profesor de fizică la Colegiul Național ”Iosif Vulcan”, a fost realizat cu sprijinul financiar al Fundației Education for All și s-a terminat recent, odată cu etapa de evaluare. 

„Ca să fii un profesor bun trebuie, în primul rând, să îți placă copiii, dar și să muncești foarte mult, să dobândești cunoștințe. Și Fizica Altfel ți le poate oferi. Îți dă totul pe tavă. Există un ghid care îți spune cum să faci lecția de la A la Z. Ai foarte multe fișe de lucru pentru activitățile elevilor, ai tot ce îți trebuie. Tu poți să îți personalizezi lecția, dar ai un ghid care te ajută”, explică ea. 

Povești emoționante ale profesorilor care au făcut pasul înspre schimbare 

Profesorii care au aplicat la clasă noile metode au văzut ce schimbări reușesc acestea să producă în rândul elevilor.

Am avut de exemplu o profesoară care avea în clasă un copil cu cerințe educaționale speciale, dar acel copil nu reacționa deloc la oră. În momentul în care a venit cu metodele noi de la fizica a fost pentru prima dată când l-a văzut pe copil reacționând. Iar când ne-a povestit, profesoara era cu lacrimi în ochi. Atât impresionată era când povestea încât m-a emoționat și pe mine. Ceea ce îmi place mie la profesori este emoția pe care o au după ce aplică cu elevii ce au învățat și bucuria aia de a spune ce frumoase au fost orele lor. Avem și profesori care predau în școli cu copii vulnerabili, dar pot să facă și cu acei copii ceva, să îi implice și pe ei, să le dea și lor șansa să se simtă utili și valorizați. Și, într-adevăr profesorii aceia sunt mai fericiți. Dacă ar fi susținuți tot timpul, ar avea reușite”, spune Daniela Berchez. 

Colega ei, Alexandrina Florina Teușdea, dă exemplul unei profesoare din mediul rural, care s-a folosit de elementele pe care le avea la îndemână pentru a reuși să își ajute elevii să înțeleagă o lecție. „O doamnă profesoară care predă la țară  i-a dus pe câmp pe copii, în timpul lecției despre mecanisme simple, și le-a arătat ceea ce avea de explicat cu ajutorul unei roabe. Copiii s-au distrat și, cu siguranță, își vor aminti această oră”, punctează ea.

Pentru unii dintre elevii săi nu este deloc ușor să învețe noțiuni științifice. A constat, de exemplu, că sunt și copii care nu înțeleg nici măcar sensul unor cuvinte precum „dulgher” sau „etajeră”. Însă lecțiile predate altfel îi pun în valoare pe toți elevii, de la cei mai bine la cei mai slabi pregătiți. „La o astfel de oră este forfotă mare, dar elevilor le place. Și,mai important, toți participă”, arată Alexandrina Florina Teușdea. 

„Nu trebuie să aștepți nimic de la nimeni. Trebuie să faci părticica ta de bine”

Daniela Berchez spune că a avut de-a lungul carierei sale atât elevi care se descurcau cu dificultate, cât și olimpici naționali la fizică. Niciodată nu a simțit însă că meritele celor din urmă îi aparțin. Este adevărat că un profesor bun trebuie să muncească mult pentru a-i oferi unui copil olimpic lecții la un nivel care să-l ajute să facă performanță. Însă în astfel de situații, meritul principal aparține în primul rând elevului care muncește pentru a-și pune în valoare înzestrările native deosebite și familiei care îi susține. 

Mult mai multe satisfacții are profesoara când reușește să facă să strălucească un elev obișnuit. „Elevii obișnuiți sunt cei care vor face România să meargă înainte, vor reprezenta marea masă de oameni care vor aduce plusvaloare. Să îi lumineze pe ei este adevărata performanță a unui profesor și oricine o poate atinge, dacă își dorește cu adevărat. Pentru că oricine are elevi obișnuiți în clasă”, crede ea. 

Are mereu un principiu după care se ghidează: „Nu trebuie să aștepți nimic de la nimeni. Tu trebuie să faci părticica ta de bine. Și la un moment aceste părți de bine fuzionează și se petrece o schimbare”, explică profesoara. De trei ani își implică elevii în proiecte de STEM, derulate prin Fondul Științescu. În primul an, a avut un proiect pe meteorologie – GojdiȘtiința. În al doilea, un proiect pe conservarea energiei. Iar în al treilea an, elevii săi au învățat să facă prognoze meteorologice. 

Dacă în primii doi ani, proiectele au fost coordonate de ea, cu ajutorul unor elevi mentori, ultimul proiect a fost coordonat chiar de către un elev de clasa a XI-a. „Proiectul lui s-a numit Thunder Generation. El i-a învățat să facă prognoze, pentru că el este pasionat de asta și își dorește să dea la facultatea de Geografie”, povestește ea. 

Pentru Daniela Berchez, aceasta este adevărata satisfacție. Să treacă în plan secund, în timp ce un elev pe care l-a pregătit preia ștafeta.