„Dacă nu schimbăm felul în care facem educație, în 30 de ani de acum înainte vom avea mari probleme”

By February 19, 2018Blog

Multe dintre job-urile de astăzi vor dispărea în deceniile următoare, din cauza automatizării și a inteligenței artificiale, ce vor ajunge la un nivel suficient de ridicat încât să poată prelua acele sarcini repetitive, care cer un nivel scăzut de calificare. Potrivit McKinsey Global Institute, până în anul 2030 roboții ar putea înlocui munca făcută de 800 de milioane de oameni, iar estimările făcute de think tank-ul european Bruegel arată că mai mult de jumătate din job-urile din Uniunea Europeană riscă să dispară, ca urmare a evoluțiilor tehnologice. Estimările au la bază informațiile prezentate în 2013 de cercetătorii Carl Benedikt Frey și Michael A. Osborne în cadrul unui studiu realizat la Oxford pe tema viitorului pieței muncii.

Aceștia au susținut că progresul tehnologic în materie de robotică, inteligență artificială și învățare automată a mașinilor amenință acele slujbe prost plătite și slab calificate din sectoare imune anterior la automatizare.

Drept urmare, nu este de mirare că țările bogate din vestul și nordul Europei vor fi mai puțin afectate, scrie Bruegel. La polul opus se află România, pe care sursa citată o consideră cea mai expusă din UE la pierderea locurilor de muncă din cauza automatizării – 61.93% din forța de muncă din țara noastră ar putea fi condamnată la șomaj din cauza evoluțiilor tehnologice, în timp ce procentul este de 46,69% în Suedia, de 47,17% în Marea Britanie ori de 51,12% în Germania.

 

Sursă infografic: Statista

 

„O revoluție a abilităților”

Pentru a face față acestei tendințe ireversibile, este nevoie de o „revoluție a abilităților”, care ar putea crea noi oportunități pentru oameni în deceniile ce urmează, este mesajul cheie al Forumului Economic Mondial. La reuniunea anuală de la Davos, Jack Ma, fondatorul Grupului Alibaba, gigantul chinez al comerțului online, a avertizat: „Dacă nu schimbăm felul în care facem educație, în 30 de ani de acum înainte vom avea mari probleme”. Școala de astăzi urmează o abordarea care nu mai are legătură cu societatea de mâine, a continuat el. „Îi învățăm pe copiii noștri lucruri de acum 200 de ani, e o abordare bazată pe cunoaștere care nu-i va învăța pe copiii noștri să concureze cu mașinile. Trebuie să îi învățăm ceva unic, cu care mașinile nu pot să țină pasul”, a spus Jack Ma, insistând asupra faptului că elevii de astăzi trebuie să deprindă valori și abilități precum gândirea independentă și munca în echipă.  Dacă nu vom reuși acest lucru, vom eșua în ceea ce-i privește pe copiii noștri, a afirmat el.

„Toate muncile care sunt de rutină sau repetitive vor fi automatizate”, a avertizat Minouche Shafik, director al London School of Economics. Pentru a reuși în viitor vei avea nevoie de „aptitudini personale, de creativitate. De abilitatea de a cerceta, de a găsi informația, de a sintetiza și de a o folosi cu un scop”, a explicat ea, adăugând că știința este cheia progresului pentru că forțează limitele cunoașterii.

Fabiola Gianotti, directorul general al CERN, a arătat cât de importantă este știința în a-i aduce pe oameni împreună pentru că este universală și unificatoare. Este universală, pentru că e bazată pe fapte obiective și nu pe opinii. E unificatoare, pentru că stetea de cunoaștere și pasiunea pentru învățare sunt aspirații ale întregii umanități.

Felul în care trebuie schimbată educația pentru a putea să țină cu evoluțiile tehnologice care vor declanșa mari schimbări sociale este o preocupare constantă a experților, guvernelor, oamenilor de afaceri din toată lumea. În România, unde aproape 62% dintre job-uri riscă să dispară în deceniile următoare din cauza automatizării este vital să înțelegem rolul pe care învățarea îl are în modelarea viitorului. Pentru că doar o țară ai cărei cetățeni sunt alfabetizați științific, înțeleg lumea și relațiile cauzale, pot să rezolve creativ probleme, să gândească independent și să lucreze împreună pentru binele comun poate spera la prosperitate.