Decizia cântăreței Dana Nălbaru și a actorului Dragoș Bucur de a-și retrage fetița în vârstă de nouă ani de la școală și de a o educa în sistem homeschooling a generat o dezbatere de proporții naționale asupra acestei alternative educaționale. Intensitatea discuțiilor și disputelor ce au avut loc în spațiul public pe acest subiect vorbește mai puțin despre un mecanism al știrii – informația inedită „vinde”, și mai mult despre mecanismul defect al sistemului de educație din România. Potrivit estimărilor, în România învață în sistem homeschooling aproximativ 500 de elevi, în timp ce în învățământul preuniversitar sunt înrolați peste trei milioane de copii și adolescenți. Mulți au văzut în această alternativă educațională cu un număr minuscul de reprezentanți un fel de soluție extremă de salvare de la consecințele unui învățământ neperformant.
18,1% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani nici nu lucrează, nici nu studiază
Avem un sistem de educație pe care mulți dintre tineri îl abandonează foarte curând. Un sistem care de fapt îi abandonează pe cei care ar trebui să îi formeze într-o perioadă foarte vulnerabilă a vieții lor. În statisticile oficiale acest lucru este descris prin sintagma „părăsirea timpurie a școlii”.
Potrivit Ministerului Educației, dintre țările Uniunii Europene, România are a treia cea mai mare rată de părăsire timpurie a sistemului de educație. Nivelul acesteia a crescut la 18,1% în anul 2014, ceea ce înseamnă că 18,1% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani nici nu lucrează, nici nu studiază. Ei reprezintă așa-numita categorie NEET (Not in Education, Employment or Training), extrem de expusă riscului de excluziune socială și economică. Pentru a schimba această statistică, România va cheltui 780 de milioane de euro, bani necesari pentru implementarea măsurilor din ,,Strategia Națională privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii în România 2014-2020” ce are două obiective-țintă: acela de a scădea rata de părăsire timpurie a școlii până la 11,3% în anul 2020 și menținerea copiilor și a tinerilor în sistemul de învățământ până la clasa a 10-a, adică până la 16 ani. 4 piloni strategici și 6 programe de implementare, axate pe măsuri de prevenție, intervenție și compensare urmează a fi implementate. Potrivit strategiei Ministerului Educației, politicile de prevenire au scopul de a reduce riscul de părăsire timpurie a școlii înainte de apariția primelor probleme. Politicile de intervenție au scopul de a reduce riscul de părăsire timpurie a școlii, prin îmbunătățirea calității educației și formării la nivelul instituțiilor educaționale, printr-o reacție promptă la primele semne date de elevi și printr-un sprijin susținut acordat acelor elevi sau grupuri de elevi care sunt expuși riscului de părăsire timpurie a școlii, fie că este vorba de grădiniță sau liceu. Politicile de compensare au scopul de a ajuta să se reintegreze, într-un program de educație, acele persoane care au părăsit prematur sistemul de educație.
Este nevoie de strategii coerente și eficiente pentru a-i sprijini pe copii și tineri să rămână în școală. Pentru formarea lor este nevoie ca absolut toți copiii, indiferent de categoria socială din care fac parte, să beneficieze de educație încă din anii de grădiniță. Există în acest moment în derulare un program ce are exact acest obiect, de a asigura accesul fiecărui copil accesul la educația preșcolară, prin acordarea unui tichet în valoare de 50 de lei lunar familiilor sărace care își trimit în fiecare zi copiii la grădiniță. Există strategii ce vizează asigurarea accesului la educație. Însă această educație trebuie să fie de calitate.
Datele obținute la nivel internațional scot la iveală o realitate îngrijorătoare la care sunt expuși elevii aflați în învățământul obligatoriu de stat – acea categorie de copii considerați integrați, care nu declanșează semnale de alarmă la o analiză superficială.
42% din copiii din școli vor avea un acces la fel de limitat pe piața muncii ca și cei care abandonează școala
Un raport al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale arată că 42% dintre tinerii cu vârsta de 15 ani din România sunt analfabeți funcțional (se pot vedea detalii în argumentul IV de la întrebarea 2). Deși știu să scrie, să citească și să socotească, aceștia nu pot înțelege cu adevărat informațiile dintr-un text și nu pot face raționamente elementare. Potrivit datelor sociologice oferite de OECD pe care raportul le citează, subperformanța la sarcini de învățare de tipul rezolvării de probleme este legată doar într-o măsură moderată (19,3%) de factorii socioeconomici. Ceea ce înseamnă că lipsa de educație a tinerilor nu este exclusiv o consecință a sărăciei și a condițiilor sociale nefavorabile, ci a unui sistem de educație nefuncțional. Raportul corelează aceste date cu rezultatele obținute în 2011 de către elevii români din clasele a IV-a și a VIII-a la testele internaționale TIMSS (Trends in International Mathematics and Science Study), care relevă o scădere semnificativă a performanțelor elevilor de clasa a VIII-a în comparație cu cei de clasa a IV-a. Se poate spune astfel că, odată cu trecerea anilor, capacitatea elevilor români de a rezolva probleme se diminuează în loc să crească.
O mare parte dintre tinerii înrolați în sistemul de educație (42%), concluzionează raportul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, sunt în același risc de excluziune economică, manifestată prin acces limitat la piața muncii, ca și tinerii care abandonează școala pentru că sunt analfabeți funcțional.
Fără o școală de calitate, copiii săraci vor rămâne săraci în viața adultă
Raportul amintit mai sus arată, între altele că „pe termen lung, simpla înrolare a tuturor tinerilor de până la 15 ani în sistemul de educație din România, să spunem până în anul 2030, nu aduce beneficii semnificative pe termen lung pentru bunăstarea și dezvoltarea economică. Intervenția critică nu este aici, ci în altă parte – și anume în alfabetizarea funcțională integrală”. Simplul acces la educație nu este, nici pe departe, suficient pentru a asigura ulterior succesul profesional, în lipsa unor abilități de bază. Așadar accesul la educație este doar o precondiție nu o cheie a reușitei.
Fără o școală de calitate, copiii din grupurile dezavantajate nu vor putea scăpa niciodată din cercul vicios al sărăciei, nici măcar în condițiile în care nu vor abandona școala. Dacă nu își vor dezvolta abilitățile necesare, vor avea acces doar la joburile de joasă calificare și vor fi prost plătiți. Acesta este încă unul dintre motivele pentru care combaterea analfabetismului funcțional ar trebui să devină o prioritate la nivel național.
