„Elevii mei erau dependenți de mine, așteptau de la mine toate răspunsurile”
De peste 20 de ani de când este profesoară de fizică, Gabriela Deliu a încercat să le aducă elevilor ei la oră o bucățică de realitate, să le mențină atenția trează, să îi facă să își pună probleme ce trec dincolo de pereții sălii de clasă. „Simțeam însă că este ceva ce îmi scapă printre degete”, spune Gabriela Deliu, care predă la Colegiul de Științele Naturii „Emil Racoviță” din Brașov. Deși își rafinase în timp metoda, se întâmpla de multe ori să nu își poată ține elevii conectați la explicațiile pe care le dădea. „Lucrurile nu mergeau mai bine, ba, dimpotrivă, mergeau pe o pantă descendentă. Căutam să fac lucruri care să le mențină atenția trează elevilor mei, să își pună întrebări și în afara clasei”, povestește Gabriela Deliu.
În anul 2013, a intrat în legătură cu echipa Centrului de Evaluare și Analize Educaționale care dezvoltase programul „Fizica altfel”, care își propunea reforma modului în care această materie este predată în școlile românești. Pe parcursul programului, 1.500 de profesori au fost pregătiți pentru a preda la clasă fizica prin metoda investigației. Săptămâna trecută, Ministerul Educației a trimis o scrisoare metodică prin care le recomandă tuturor profesorilor de fizică să aplice această metodă la oră, punându-le la dispoziție Ghidul metodologic și resursele dezvoltate de CEAE, în parteneriat cu Societatea Română de Fizică și cu sprijinul Facultății de Fizică a Universității din București. Zeci de profesori din învățământul preuniversitar și universitar au lucrat la elaborarea unităților de învățare, la verificarea lor științifică, la referarea lor și implementarea sugestiilor din referate.
„La orice întrebare pe care mi-o puneau elevii, eram tentată să le furnizez pe loc răspunsul”
Cu această metodă s-a întâlnit Gabriela Deliu în urmă cu trei ani. „Răspundea întrebărilor mele și, mai mult decât atât, profesorii și elevii care lucraseră cu metoda asta dădeau un feedback încurajator”, spune ea. A luat un calup de lecții și cu ajutorul ghidului metodologic și al unui formator a început să aplice noua metodă la clasă. La început nu i-a fost deloc ușor. A constatat că îi este foarte dificil să iasă dintr-un stil de predare pe care și-l construise în 20 de ani. „Nu îmi este deloc simplu să ies dintr-un pattern în care accentul era pus pe profesor, pe ceea ce spunea el, pe conținuturile pe care le predă și să trec de fapt pe un tip de lecție în care accentul se pune pe elev, pe ceea ce poate el, pe ce e el capabil să descopere. Asta mi s-a părut cu atât mai greu, pentru că aveam în minte modelul profesorilor mei, formarea mea inițială, dar și un mod de a lucra care devenise în ani obișnuință. Eram tentată ca la orice dificultate de care copiii mei se loveau în clasă să le sar imediat în ajutor. La orice întrebare pe care ei mi-o puneau, eram tentată să le furnizez pe loc răspunsul. Sigur că poți să faci lucrul acesta, dar poți, în același timp, ca profesor, să îl conduci pe el, copil, să găsească și să își construiască propriile răspunsuri.”
„Elevii mei erau dependenți de mine. Nu se percepeau pe ei înșiși ca pe o resursă”
Pe de altă parte, a văzut cum elevii ei așteptau ca toate răspunsurile să vină de la catedră. „Elevii mei erau dependenți de mine, așteptau de la mine toate răspunsurile. Nu se percepeau pe ei înșiși ca pe o resursă. Nu știu dacă cineva poate sesiza din afară cât de dramatic este acest lucru”, spune Gabriela Deliu. Unul dintre marile câștiguri ale predării fizicii prin metoda investigației este că elevii încep să aibă curajul de a pune întrebări și de a da răspunsuri, fie ele și greșite. „La nivelul grupului, îi învață să fie toleranți cu greșelile celorlalți, dar, mai mult decât atât, îi învață că greșelile acestea pot să le folosească pentru a găsi calea către răspunsul corect. Emit păreri, care sunt validate de grup, e un câștig enorm pentru stima de sine. În plus această metodă le dezvoltă creativitatea”, a văzut profesoara.
Metoda investigației: „Îi spui copilului unde trebuie să se uite, nu și ce să vadă”
Profesorii de fizică au folosit dintotdeauna experimentele la clasă. Într-un experiment clasic însă, copilul este condus pas cu pas de către profesori. I se spune ce trebuie să observe, ce instrumente să folosească, ce date să folosească, ce concluzii să tragă. În metoda investigației, lucrurile stau însă altfel. „Îi spui copilului unde să se uite, nu și ce trebuie să vadă”, punctează Gabriela Deliu; este o afirmaţie pe care a auzit-o în altă parte, dar i se pare foarte potrivită. „Copilul este cel care face observațiile și astfel își dezvoltă gândirea critică și abilitatea de a rezolva probleme. În momentul în care ei decid care e calea și de ce o cale de investigat e mai bună decât alta, dacă greșesc trebuie să vadă unde au greșit și ce corecții trebuie să facă”, explică ea. Este însă un proces gradual care se întinde pe parcursul a mai mulți ani de studiu: la început, elevul este ghidat într-o măsură mai mare de către profesor, apoi devine semiautonom, iar în cele din urmă autonom. Această modalitate de învățare este foarte apropiată de ceea ce experimentează oamenii în viața reală.
Ce vrei să formezi, de fapt, în școală?
„Acești copii, în vreo 10-20 de ani, vor trebui să se adapteze la o piață a muncii care nu știm cum va arăta? De aceea trebuie să le dezvoltăm acele abilități pe care le pot folosi în orice împrejurare. Ce formezi de fapt în școală? Școala ar trebui să dezvolte tânărului gândirea critică, creativitate și capacitatea de a rezolva probleme. Să selecteze informații, într-o societate bazată pe informații, într-un context foarte larg și să facă raționamente diverse cu informația asta selectată”, este de părere Gabriela Deliu.
Să intri la ore pentru a bifa doar să ai parcurs programa are un preț. „Prețul este analfabetismul funcțional. Cred că definiția cea mai sintetică este că analfabetismul funcțional este o afecțiune socio-educațională. O afecțiune a unei lumi în care suntem nevoiți să facem față unui volum uriaș de informații și a unui sistem educațional care nu reușește să țină pasul, să se adapteze nevoilor individului din societatea actuală”, credea aceasta.
De aceea, toți cei implicați în sistemul educațional, de la factorii de decizie până la profesori, ar trebui să se întrebe dacă ceea ce fac este în favoarea copiilor. Iar ea a văzut că metodele active au, în mod clar, efecte mai bune asupra învățării, chiar dacă reprezintă o provocare mai mare pentru profesor.
De ce a trecut ea peste dificultăți și a continuat să le aplice? „Pentru elevii mei. Pentru momentele acelea în care îi aud spunând: Wow, chiar pot. Pentru că îi văd concentrați, ancorați în realitatea orei, fără să le zboare gândul în altă parte”, spune Gabriela Deliu.
