”Învățarea prin investigație înseamnă un profesor care mai întâi îți pune întrebările și apoi îți predă lecția”. Interviu cu trainerul Mihai Curelea
Mihai Curelea, fondatorul Școlii de training și partener al Human Invest, este specializat în formarea formatorilor și are 15 ani de experiență în domeniul cursurilor pentru adulți. Recent și-a folosit-o pentru a-i învăța pe 15 profesori de fizică din sistemul public de stat cum să îi formeze pe colegii lor pentru a le preda copiilor fizica prin metoda investigației. Prin programul derulat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, 25% dintre profesorii din țară folosesc această metodă pentru a le stimula copiilor gândirea și pentru a le facilita însușirea de noi cunoștințe. O metodă care îi scoate din logica învățării pasive și îi ajută să își facă propriul traseu de învățare.
Care sunt provocările atunci când predai fizica, o materie de care copiii se apropie greu?
Provocarea tocmai aceasta este: să încerci să îi atragi înspre materia asta, schimbându-ți cumva clasicul mod de predare care îi favorizează doar pe cei cu gândire abstractă. Respectiv cei care înțeleg dintr-un scris pe tablă și din explicațiile profesorilor. Să schimbi acest lucru cu învățarea prin investigație, în care scopul este să îi faci pe copii să gândească, nu să memoreze formule pe care ulterior să le aplice. Aceasta este provocarea: să îi întoarcă pe copii spre materiile exacte, care, cumva, nu mai sunt asociate cu succesul social în zilele noastre.
Care sunt limitările de care se lovesc profesorii de fizică? Ei sunt niște oameni formați tocmai în acest sistem care încurajează gândirea liniară, care merge pe memorarea de formule.
Pe de-o parte, sunt limitările interne, care țin de modul în care s-au format și ei. La curs am avut oameni cu peste 30 de ani vechime în învățământ. Vă dați seama că un anumit mod de predare s-a format. Mai mult de atât, pentru cei mai mulți dintre ei acest mod de predare a produs succes. Respectiv copii la olimpiade și așa mai departe. Însă convingerile lor sunt sănătoase. Realizează că ăsta este un mod de lucru care o să favorizeze vârfurile, dar care o să lase marea masă în urmă. Conștientizează, dar fac eforturi. Eu, în curs, nu le-am predat ceva, i-am încurajat să testeze, să probeze, să verifice. Au avut la rândul lor de pregătit workshop-uri care să meargă pe învățarea experiențială și le-a ieșit. E clar că au mai trecut uneori pe clasica predare, dar atâta vreme cât convingerile sunt aliniate în direcția corectă e doar o chestiune de exercițiu. Înțeleg, sunt foarte serioși și sunt foarte preocupați să le iasă bine.
În timpul cursului tău, ai folosit o tehnică pe care o folosești de obicei în cursurile pentru corporații. În ce constă aceasta și cum ai adaptat-o pentru profesori?
Nu am schimbat-o foarte mult. I-am considerat niște oameni veniți să învețe și să testeze niște metode de a forma pe altcineva și atunci sigura adaptare am făcut-o la conținut, nu la metodologie. La fel le-am dat exerciții și aplicații, noi în training încercăm să respectăm o proporție sănătoasă de 70% practică – 30% teorie. Și n-am făcut rabat de la asta. Poate că, față de ce fac eu în mod obișnuit, nu am insistat pe presentation skills, pentru că dacă stai în fața unor oameni timp de 30 de ani nu mai ai nevoie de lucrul ăsta. Și atunci am înlocuit cu un conținut care pentru ei este relevant acum. Cu managementul schimbării și, mai ales, cu schimbarea de comportament. Cum gestionează trecerea de la un stil la altul și cum reușesc să își depășească rezistența la schimbare.
Propria lor rezistență la schimbare…
Pe de-o parte, a fost o reflecție internă. Au început să reflecteze la cum sunt ei vizavi de schimbarea asta. Iar reacția lor a fost una pozitivă și autentică.
Care sunt principalele elemente ale acestei metode de pregătire care îi ajută, în final, pe profesori să își schimbe stilul de predare?
Una din temele pe care ei le-au avut de pregătit, ca și workshop, pe care ulterior să îl testeze cu ceilalți este constructivismul. Oamenii leagă ceea ce învață nou de ceea ce știu. Și atunci fiecare experiență este bazată pe cunoștințe anterioare, pe cunoștințe preexistente, sau pe capacitatea fiecăruia dintre noi de a identifica patternuri și de a-și folosi intuiția ca să acopere golurile de informații și de a-și face singuri sensul. În esență încearcă și ei să aplice același lucru.
Îți faci, așadar, propriul traseu de învățare.
Tu ai nevoie de cineva care să te ajute să îți dai seama singur. În momentul în care se produce acel aha, atunci practic ai internalizat învățarea respectivă. Dar dacă cineva ți-o toarnă cu pâlnia în creier, atunci este o învățare pasivă care nu produce rezultate. Practic, am folosit aceeași metodologie pe care ei ar putea să o aplice mai departe, învățându-i, într-o primă fază pe ceilalți profesori metodologia, dar, în același timp, învățându-i pe copii fizica la clasă.
Cum funcționează mai exact învățarea prin investigație?
Învățarea prin investigație înseamnă un profesor care mai întâi îți pune întrebările și apoi îți predă lecția. Pentru că întâi experimentezi și apoi îi ajuți pe oameni să reflecteze la ceea ce s-a întâmplat în timpul experimentului, să tragă concluzii, să generalizeze și apoi să gândească: Ok, dacă asta se întâmplă într-o sală de curs cum ar putea să funcționeze în viața de zi cu zi? Și atunci vine această investigare, pe care, la rândul lor, o propun ca metodă de predare a fizicii. Iar prin aceasta, ajungă să îți dai singur răspunsul, împreună cu ceilalți participanți. Interactivitatea este o altă componentă care stimulează învățarea.
