Activități derulate

Aprilie 2024 - martie 2025

În primul an al programului, ne-am concentrat pe strângerea grupului de profesori interesați să participe la cursul de formare al CEAE și pe pregătirea suportului de curs.

Totodată, am început colaborarea cu un expert în vederea redactării unui material explicativ despre utilizarea metodelor inductive în procesul de predare-învățare a matematicii în școală.

O activitate importantă a fost construirea unui prim model de unitate de învățare (U.I.), folosind o abordare de tip inductiv/IBL (Inquiry Based Learning).

Totodată, am analizat demersurile făcute în cadrul UE în ceea ce privește pilotarea metodelor inductive de predare-învățare la matematică. Comisia Europeană a finanțat mai multe programe de acest tip. Am publicat pe blog-ul CEAE două articole despre unul dintre ele – programul Fibonacci.

Activități derulate

Aprilie 2025 – prezent

Cursul de formare a început în prima parte a lunii aprilie. În mai, 60 de profesori au finalizat sesiunile din cadrul cursului de formare Matematica Altfel. Au fost trei grupe care au urmat cursul în paralel. Profesorii au participat la 11 sesiuni online, însumând un număr de 22 de ore. În timpul derulării cursului, au mai fost realizate două modele de U.I.

După finalizarea cursului, am început procesul de selecție a profesorilor care vor elabora unități de învățare de clasa a VI-a. Am pornit în acest proces de la profesorii recomandați de formatori, iar procesul de construcție a acestor unități a început la jumătatea lunii iulie. Din toamnă, aceste unități de învățare vor fi pilotate la clasă de profesorii care au finalizat cursul de formare.

Vă invităm să aflați mai multe despre formatori, profesorii participanți la curs și susținătorii programului pe pagina dedicată campaniei de comunicare a proiectului, „Matematica Altfel. Ridică mintea la putere”. Tot aici, veți putea citi ce spun o serie de personalități despre rolul matematicii în dezvoltarea unei societăți.