Opinii ale elevilor

- Personal mi-am folosit gândirea mai mult poate decât în tot restul săptămânii, deci am învățat și am reținut mult mai mult decât în oricare altă oră.
- Mi-a plăcut că am înțeles aceste lucruri mult mai bine decât aș fi făcut-o fără experimente. Mi-a plăcut că ne-am dovedit nouă înșine că suntem în stare de mult mai mult decât credeam.
- Am putut observa că anumite lucruri din viața reală au o explicaţie din fizică.
- Mi-a plăcut foarte mult că am fost lăsați singuri până la final ca să ne dăm noi seama dacă am avut dreptate sau am greșit.
- Pentru că am văzut exact ce se întâmplă în cadrul experimentelor, a fost mult mai ușor să înțeleg teoria.
- A fost fain să observ singur, să notez propriile idei și observații și să determin singur.

Elevi din clasa a X-a, Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță” Brașov, profesor Gabriela Deliu

 Opinii ale profesorilor

Elevul învață mersul natural al gândirii, al descoperirii. Este vorba despre o învățare reală, de la contemplarea vie a fenomenului spre explicațiile ulterioare. Din acest motiv, tehnicile pe care noi le propunem sunt cele potrivite.
Aș sublinia faptul că această abordare ne-a condus către succese individuale, care înseamnă mai mult decât satisfacția unor mici orgolii. Este vorba despre împlinire profesională și, poate, despre o așezare a noastră acolo unde trebuie să fim.

Ion Băraru (transcriere de la conferința din 7 martie 2015) Profesor de fizică, Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, județul Constanța

Începuturile sunt grele. Toți cei care au încercat să aplice ghidul la clasă… sunt convinsă că au văzut asta. Ești obișnuit să te centrezi pe conținuturi pentru că așa ai fost educat și vrei ca într-o oră , în care faci investigație și în care copiii descoperă singuri, să parcurgi aceleași conținuturi pe care le parcurgeai înainte, sau pe care le-ai parcurs tu timp de 20 de ani, dându-le copiilor răspunsurile. Vezi că nu iese. Nu te încadrezi în timp, rămâi în urmă…
Beneficiul este mult mai mare decât că elevii învață fizică. Elevii își deschid mintea, caută, vin ei cu întrebări. La nivel de grup se creează o coeziune și o încredere în grup. Dintre toate clasele, cele care lucrează așa se cunosc la toate orele. Saltul nu se produce doar la fizică, pentru că copilului îi crește stima de sine. Copilul, atunci când își crește stima de sine, are încredere să pună întrebări și nu le pune numai la fizică.
Proiectul trebuie să crească pentru că este nevoie de schimbare la nivelul manualelor, este nevoie de schimbare la nivelul programelor, este nevoie de schimbare la nivelul evaluărilor naționale. Nu poți să faci reformă atunci când evaluările naționale rămân centrate pe conținuturi.

Daniela Țepeș (transcriere de la conferința din martie 2015) Profesor de fizică, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova

Am înțeles că elevii mei nu au încredere în ei și că o astfel de metodă aplicată începe să le sădească această încredere.
Spre deosebire de situația în care eu, profesor, veneam și spuneam un anumit conținut, oferind eu soluțiile pentru toate problemele pe care le ridicau acolo, în acest tip de abordare, ei sunt cei care găsesc soluțiile cu ajutorul întrebărilor pe care profesorul le adresează la clasă. În momentul în care ei descoperă singuri lucrurile acestea, este efectiv un moment de wow.
Reacția elevilor este foarte rapidă. După primele ore de aplicare a metodei, manifestă chiar un alt tip de comportament vizavi de această disciplină. Doresc să stea la oră, să pună întrebări, discută între ei despre fizică.

Gabriela Deliu (transcriere de la conferința din 7 martie 2015) Profesor de fizică, Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță”, Brașov

- ...și cei mai timizi elevi au încercat să formuleze ipoteze sau explicații corecte științific
- lecțiile sunt atractive pentru elevi, datorită implicării tuturor elevilor în procesul de învățare
- temele devin mai accesibile unui număr mai mare de elevi
- elevii devin mult mai receptivi
- înțeleg mai bine fenomenele fizice

Profesori de fizică, participanți la cursul de formare care s-a derulat la Suceava (2014), formator Daiana Bălan. Profesorii au fost din județele Suceava, Harghita și Maramureș