Povestea unei profesoare care s-a hotărât să-i facă pe copii să vină cu bucurie la școală

By octombrie 11, 2016Blog

Elevi m

 

Daniela Țepeș: „Elevii înfloresc atunci când le acorzi un pic de atenție. Ceea ce determină motivația pentru învățare este succesul școlar”

În 1987, după ce a absolvit Facultatea de Fizică și a intrat în învățământ, Daniela Țepeș a primit de la colegii de cancelarie lecția de aur despre ceea ce înseamnă să fii un profesor bun: să ai elevi de olimpiadă, să-i porți spre succes la concursurile școlare. Ceea ce presupune să lucrezi cu ei intens: să faci în clasa a șaptea materia de a noua, în clasa a opta materia de a zecea, să le dai multe probleme din culegeri. A avut elevi de olimpiadă, a avut copii care au intrat cu medii mari la facultăți de profil. Era cotată drept un profesor bun. Și totuși, simțea că e ceva care nu se leagă.

Într-o zi, un băiat i-a spus ceva care avea să o facă să privească întreg procesul de predare cu alți ochi: „Pentru mine dovada că drumul pe care merg nu era un drum chiar foarte bun înainte a venit undeva prin 2003, când un copil mi-a spus: Doamnă, am înțeles: matematica este cea mai importantă. Pot să am 10 la matematică, fără să am 10 la fizică, dar nu pot să am 10 la fizică fără să am 10 la matematică. Pentru că el în momentul acela a realizat că, oricât de mult i-ar plăcea lui fizica, accentul e pus în principal pe probleme, iar problemele cu nivel ridicat de dificultate la fizică, presupun un nivel ridicat de dificultate al aparatului matematic”, își amintește Daniela Țepeș, care predă la Liceul Teoretic Ioan Cotovu din Hârșova.

S-a gândit atunci că nu este deloc așa, că fizica este frumoasă, fizica este despre ceea ce este în jurul nostru. Și a început să facă lucrurile altfel.

 

„Sistemul actual de învățământ creează elevi-mobilă”

„Eu sunt o persoană empatică, îmi place să comunic cu clasa. Eu vreau să simt copilul ăla că participă, că îmi răspunde, nu vreau să vorbesc cu doi elevi din clasă și cu pereții. Cam în direcția asta tindeau să se îndrepte lucrurile centrându-mă pe performanță. În momentul ăla am început să caut mai mult, să citesc mai mult”, povestește aceasta. Pe acest fond de căutare, a intrat, în 2011, în contact cu proiectul de predare a fizicii prin investigație, derulat de echipa de proiect care lucrează acum la Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Este o metodă care îi încurajează pe elevi să își caute singuri răspunsul la întrebări și să devină, astfel, arhitecții propriului proces de învățare. O direcție complet diferită față de felul în care merge în acest moment sistemul de învățământ.

„Din nefericire, sistemul nostru de învățământ, așa cum este el în momentul actual, creează elevi-mobilă. Elevii care sunt în clasă pe post de mobilă. Nimeni nu-i întreabă nimic, ba, mai mult, li se spune: O să te trec clasa dacă stai cuminte. Din start, li se pune o etichetă, că elevul ăla nu poate, nu știe, nu are cum. Și atunci copilul ăla e tratat șase ore pe zi pe post de mobilă. Lucrul acesta este extrem de dureros. Vezi cum înfloresc elevii-mobilă, atunci când le acorzi un pic de atenție. Ceea ce determină la elevi motivația pentru învățare este succesul în învățare”, spune profesoara. Rezultatele noii metode de predare aveau să fie spectaculoase.

 

„Când venea vorba despre elevii olimpici, mă gândeam că nu este meritul meu. În principal este meritul copilului”

În fiecare clasă, existau elevi veniți din medii defavorizate, eternii candidați la note proaste și corigențe. La fizică însă, aceștia aveau un atu pe care nimeni nu știuse vreodată să îl vadă: acela că știau să facă lucruri practice. Atunci când lecțiile începeau cu experimente, acești copii își aminteau că mai văzuseră așa ceva și puteau, în sfârșit, să participe la oră. Așa au gustat din succesul învățării. Iar succesul i-a făcut să depună mai mult efort, chiar și la celelalte materii. Acest lucru le-a adus mai mult succes. „Îi iei de undeva de la nota 2 și, lucrând cu ei prin metoda investigației, îi poți duce la 6 la 7, ceea ce, credeți-mă, este o performanță cel puțin comparabilă cu a obține dintr-un elev care a intrat cu media 10 la liceu, un olimpic internațional. E ceva ce te umple de satisfacție. Când venea vorba despre elevii olimpici, mă gândeam că nu este meritul meu. În principal este meritul copilului, că am găsit un fond bun, și a părinților. Cu acești elevi, lucrurile sunt mult mai profunde și îți da seama că fără tine copilul ăla ar fi rămas la 2. Faptul că ai reușit să-l scoți din carapace, faptul că ai reușit să-i crești stima de sine, te face să ai speranță în viitor”, spune Daniela Țepeș. Pentru ea lucrurile sunt foarte simple: un copil care are doar eșec școlar nu va fi motivat niciodată să iasă din situația de eșec școlar. Gustul victoriei îi poate schimba însă viața în mod autentic, schimbă modul în care se privește pe sine și modul în care îl privesc ceilalți. Schimbă dinamica de grup din clasă, iar colegii lui, care l-au văzut că poate să contribuie la fizică nu-l vor mai lăsa să se întoarcă la stadiul de elev mobilă.

Predarea fizicii printr-o metodă interactivă, îi face pe elevi mult mai interesați și mai motivați. Înainte de ora ei, elevii nici nu mai ies în pauză. După oră, mai că nu o lasă să plece, continuând cu întrebările și lansând ipoteze. Este o imagine care merită toate eforturile din lume. Pentru că eforturile există.

 

Managementul schimbării. Dificultățile care apar când treci la o nouă metodă de predare

Pentru că începuse să își schimbe abordarea în ceea ce privește predare cu ani buni înainte, pentru Daniela Țepeș trecerea la metoda investigației nu a fost atât de dificilă. Dar ea poate fi. Primul impact este zgomotul care apare în clase, pentru că se lucrează pe mai multe grupe. „Nu mai sunt clasele acelea în care se aude doar musca și vocea profesorului, devin gălăgioase. Când am trecut la această metodă, la început, câte un coleg binevoitor mai băga capul pe ușă și spunea: Aaa, tu erai cu ei. Credeam că sunt singuri. Clasele în care se predă fizica prin metoda investigației sunt clase vii”, spunea Daniela Țepeș. A doua provocare ține de timpul mai lung pe care trebuie să îl investești în pregătirea lecție, a materialelor didactice, a experimentelor care să funcționeze la fiecare clasă în parte. Cea de-a treia, de programa stufoasă: procesul în care elevii găsesc singuri propriile răspunsuri este mai lung decât o lecție în care profesorul le-ar da de-a gata informațiile.

„E normal să fie dificil, mai ales atunci când ești învățat să faci lucrurile într-un alt mod. Noi n-am spus oamenilor: Ce faceți voi nu e bine. Noi am încercat să îi facem să își dea seama singuri că nu au satisfacții depline în meseria lor și că începe să devină rutină. Orice om se poate poate duce la serviciu cu bucurie. Într-adevăr, presupune un efort, dar atunci când profesorul conștientizează beneficiile nu se mai pot întoarce la vechiul mod.

Ochișorii ăia ai copiilor, mirarea și bucuria când descoperă câte ceva nu te mai pot lăsa să te întorci înapoi la stilul în care ochii lor nu spun nimic și în care fața lor e asemeni pereților”, spune Daniela Țepes.

Prin programul Fizica Altfel, 1.400 de profesori români au fost pregătiți să predea această materie prin metoda investigației și să le dezvolte copiilor mecanisme eficiente de gândire.