Category

Visele lor

Sorin Trâncă: „Aș încuraja toate măsurile care să aducă profesorul în elita nației”

By | Visele lor

„Școala ca sistem ar trebui să priceapă că trebuie să fie înaintea societății, nu în urma ei”, spune Sorin Trâncă, Managing Partner Friends/TBWA. Este de părere că educația trebuie să se concentreze pe formarea de caractere și că un profesor nu trebuie să devină un birocrat, înglodat într-o programă tot mai stufoasă. „Cred că ar trebui în 2-3 ani să ajungem la ideea că un profesor bun = minimum 100 de cetățeni buni anual. Deci de la salarii mari și până la campanii de conștientizare, aș încuraja toate măsurile care să aducă profesorul în elita nației”, spune Sorin Trâncă.

 

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Ca oricărui copil ultra-curios, nu cred că mi-au plăcut materii, ci anumiți profesori. Mai ales că am început școala cu un șoc. Eu știam să scriu, să citesc și să socotesc cu ceva timp înainte de a intra în clasa I, iar în primele zile, văzându-mă că scriu cu mâna stângă, învățătoarea (foarte strictă, de modă veche, a ieșit la pensie imediat după ce am terminat a patra) mi-a făcut un mare scandal. “Ce, te crezi mai special? Acum pui stiloul în mâna dreaptă și să nu te mai văd așa!” Scăpasem de bunici, mătuși și alte persoane “de bine”, dar de învățătoare nu am (mai) reușit. Urmarea a fost că în primele 4 clase de școală activitățile mele erau oarecum paralele cu programa. În mai toate orele citeam pe sub bancă și eram atent doar cât să nu mă prindă. Cred că ăsta a fost primul meu training de atenție distributivă și de gândire alternativă.

Mi se părea extrem de tâmpit “să fiu atent” când, absolut de fiecare dată când erai atent nu aflai nimic nou. Am scris cu două mâini până prin clasa a V-a, când obișnuința a biruit.

Read More

Cristian Presura: „Matematica nu este un set de rețete oarbe pe care le aplici la exerciții, așa cum învață mulți elevi la școală”

By | Visele lor

Cristian Presura este fizician, cercetător în domeniul senzorilor medicali la compania Philips. Împreună cu echipa sa, a inventat și introdus pe piață primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. Cristian este și autorul cărții „Fizica povestită”, apărută la Editura Humanitas, 2014, lucrare ce a fost premiata anul trecut de Academia Română. „Pilulele” sale de știință pot fi urmări la pagina de Facebook a cărții. În plus, îl puteți asculta în fiecare joi, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite” de la Radio România Cultural.

Cristian a vorbit, în cadrul campaniei „Unde ar fi fost #visele tale astăzi”, despre cum și-ar fi dorit să fie predare orele de fizică în școală: „Mi-aș fi dorit ca fiecare lecție să fie o piesă de teatru, una care să te absoarbă suficient de mult pentru ca să vrei să mai cumperi bilete. Iar atracția o fac actorii, adică profesorii”.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Matematica și istoria. Îmi aduc aminte de profesorul de istorie din generală. Ne adusese o piatră cioplită acum nu știu câte zeci de mii de ani. Ce impresionat am fost! Profesorul avea de gând să mă trimită la concursuri. M-a chemat la el și mi-a spus: „Văd că-ți place istoria, dar știu că și la matematică ești bun. Nu vreau să te încurc, cred că e mai bine să te duci la matematică”. A fost mai bine? Nu știu, în fond ambele sunt creatoare de vise, una în trecut, alta pe tărâmurile imaginare ale numerelor.

Read More

Jurnalistul Radu Tudor: „Profesorii mei au funcționat ca exemple”

By | Visele lor

Jurnalistul și realizatorul de televiziune Radu Tudor vorbește despre ce impact au avut asupra sa profesorii din școală. „Profesorii mei au funcționat ca exemple. Am văzut la unii dintre ei rigoarea, la alții, spiritul ludic, la alții, concentrarea și munca intensă. Aveam un profesor de matematică foarte tânăr care scotea la tablă nu doar copii “dezghețați”, ci și copii mai slăbuți, care înțelegeau greu și de multe ori nu reușeau să țină pasul”, spune el.

 

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult?


Sportul. Știu că pare predictibil, dar fac parte din generația în care orele de educație fizică, mai ales în gimnaziu, erau înlocuite de ore extra de matematică, limba română sau chimie. Sportul era o bucurie. Iar peste ani a rămas un loc spre care mă îndrept cu certitudinea echilibrului.



Cu ce te-au influențat profesorii în alegerile ulterioare?


Profesorul de educație fizică este cel care “m-a potolit”. Făceam destul de multe năzbâtii, mă plictiseam repede la ore, nu chiuleam dar, dacă nu mi-ar fi afectat situația la final de an, aș fi făcut-o cu plăcere. Aș fi sărit bucuros peste niște ore de matematică sau de fizică ca să mai fac câteva ture de teren, să joc un baschet improvizat sau să mă întrec pe 50 de metri viteză contra-cronometru.

Read More

Viorel Panaite: Aş arăta mai frecvent recunoaştere pentru eforturile de schimbare deja existente

By | Visele lor

Viorel este unul din pionierii care au pus bazele și au dezvoltat piața serviciilor de training din România. A fondat Human Invest în 1999, iar de atunci conduce compania și își susține echipa să construiască și să implementeze proiecte pentru clienții acesteia.
În calitate de specialist, facilitează workshopuri de leadership și “change management” care urmăresc creșterea calității proceselor de colaborare din organizații şi creșterea calității dialogului. A susținut şi susține pro-bono dezvoltarea unor ONG-uri. Este unul dintre “ambasadorii” CEAE.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Eram pasionat de geografie în şcoala generală la începutul anilor ’80. S-a întâmplat să am în casă un atlas foarte detaliat şi nu-l lăsam din mână când citeam cărţile de aventuri ale lui Jules Verne. Căutam să citesc orice carte care să mă facă să caut lucruri în atlas. Petreceam ore în şir arătându-i bunicului meu ce mai descoperisem şi-l provocam să-mi spună poveştile lui de război răsfoind împreună hărţile. Profesoara de geografie avea un stil informal şi mă tolera când nu copiam ce ne dicta sau ce ne scria ea pe tablă, dar m-a obligat să merg la olimpiada de geografie, unde nu am trecut însă de faza judeţeană pentru că trebuia să învăţ prea multe lucruri pe dinafară şi nu am o memorie prea bună. Expediţiile pe care le făceam cu cortul pe munte, tot de la pasiunea pentru geografie se trăgeau. Îmi plăceau materiile care aveau poveşti în jurul lor sau erau predate de un profesor care arăta că îi pasă cu adevărat de noi!

Read More

Actrița Ioana Ginghină: Am fost umilită în fața clasei pentru că aveam un spirit boem

By | Visele lor

Actrița Ioana Ginghină vorbește despre cât de important este să încercăm să le oferim copiilor noștri șansa la o educație de calitate.

Provocată de CEAE să îmi amintesc puțin despre învățământul de altă dată, în dorința de a schimba ceva din el pentru viitorul copiilor noștri, am răspuns la întrebarea “unde ar fi fost visele tale azi?”

Cred foarte mult în destin și în puterea divină și de aceea îmi place să iau provocările vieții așa cum sunt, bucurându-mă de fiecare experiență sau lecție de viață, cum ar zice mama.

Totuși dacă stau să mă gândesc la învățământul de atunci, nu pot să nu îmi dea lacrimile, căci nu de puține ori am fost umilită în față clasei, pentru un spirit mai boem care s-a dovedit constructiv, pentru că, iată, am urmat o carieră artistică.

Și poate aș fi avut o mai mare deschidere dacă limbile străine, mi-ar fi fost predate altfel și aș fi învățat, pe bune, engleză timp de 10 ani, germană 4 ani și rusă 3 ani.

Read More

Andreea Vasile, despre profesorul care i-a schimbat viața: Dacă n-ar fi existat, n-ar mai fi existat nici căutarea continuă, nici nevoia de cunoaștere

By | Visele lor

Actrița Andreea Vasile povestește despre ce a însemnat pentru o fetiță dintr-un liceu de provincie întâlnirea cu un profesor rar, care știa să își transforme elevii în eroi căutători ai propriului destin. Și vorbește despre una dintre cele mai importante lecții pe care le poate deprinde un copil în școală: să învețe să pună întrebări.

 

Destinele noastre sunt țesute din aceleași fire cu care sunt cusute întâlnirile din viața noastră. Tocmai de asta cred în importanța fiecărei întâlniri.

Fiecare poveste începe cu „a fost odată, demult”. Așa că păstrez registrul și o să vă spun că a fost odată, demult, un profesor dintr-un liceu de provincie, pe numele lui Ion Predescu. Profesor de limba și literatura română. Ei bine, acest profesor se întâlnește cu o fetiță de 14-15 ani și la primul lor curs îi povestește de Angelius Silesius (fetița în cauza nu știa mai nimic, se pregătea să devină handbalistă, fiind și ea dintr-un oraș mic de provincie în care toate fetițele visau să ajungă sportive de elită.

Read More

Mihai Lupu: Trebuie să îi pregătim pe copii să devină cetățeni care să participe activ la viața lor și a comunității lor

By | Visele lor

Atunci când Mihai Lupu a protestat, în adolescență, față de conținutul slab al revistei liceului a avut parte de o susținere neașteptată: cea a profesoarei sale de limba română. Reacția ei avea în spate capacitatea de conectare cu elevii și inteligența culturală și socială, calități cu ajutorul cărora un profesor poate transforma destine.

Între timp, numele lui Mihai Lupu a ajuns să fie legat de IPSOS România, „laboratorul de cercetare” al României, de festivalul de scurtmetraje într-o companie privată Short Film Breaks și de EDUCab – platforma pentru dezvoltarea capacității locale care își propune, în România, stimularea şi construcţia capacităţii educaţionale din biblioteci. Mihai a răspuns întrebării „Unde ar fi fost #visele tale astăzi?” printr-o mărturie despre curajul de a-ți păstra încrederea în tine când toată lumea încearcă să ți-o submineze.

Cred că eram în clasa a X-a sau a XI-a. Tocmai ce apăruse primul număr al revistei anuale a Colegiului Național ‘Alexandru Lahovari’. Motiv de mândrie de altfel. Eu indignat de calitatea precară a materialului de acolo, un soi de colecție mediocră de texte literare, recenzii plicticoase și fără substanță, știri inutile din zona IT, enumerări de nume de elevi și profesori, cu fotografii și ilustrații de o calitate precară, ce să mai lungesc, câteva zeci de pagini rușinoase pentru orice minte cât de cât obișnuită cu informații și cultură de calitate.

Read More

Grațian Mihăilescu: „Din păcate, viața mea a început la 26 de ani, atunci când am plecat în Germania cu bursă”

By | Visele lor

Grațian Mihăilescu, fondatorul Urbanize Hub Romania, care promovează conceptul de smarty city, povestește că a fost un rebel în liceu din cauza faptului că nu a găsit niciun profesor care să îi stimuleze interesul. „Astfel, în clasa a 9-a am rămas repetent, fiind cunoscut ca un „copil problema”. Eu credeam despre mine că sunt un creativ și un tânăr ce gândește altcumva decât sistemul, ceilalți începând de la profesori la colegi și părinții colegilor mă vedeau ca pe un golan, „o uscăciune printre copacii verzi”, un rebut social”, spune el. 20 de ani mai târziu, este doctorand și lector la Universitatea de Vest Timișoara, absolvent a două masterate, și bursier al Comisiei Europene, cu studii și programe de cercetare în Germania, Italia, Serbia, Ungaria, Belgia și SUA. „Din păcate viața mea a început la 26 de ani, atunci când am plecat în Germania cu bursă și am dat peste profesori care mi-au influențat gândirea și am studiat într-un sistem cu totul diferit decât cel din care veneam, în care îți alegeai materiile la început de an, unde profesorii aveau ore de întâlniri cu studenții, ascultându-le problemele individual, un sistem unde focusul era pus pe practică și mai puțin pe partea teoretică. Un sistem care îți stimula gândirea critică și creativitatea, unde puteai să îți pui în practică ideile. Mi-a plăcut atât de mult atunci în Germania încât am descoperit în mine o sete de cunoaștere care m-a îndreptat spre alte țări și alte programe de studiu. Din păcate în România, atât în liceu, cât și la facultate, am trăit prea puțin aceste lucruri”, spune el.  

Grațian Mihăilescu a răspuns la câteva întrebări în cadrul campaniei „Unde ar fi fost #visele tale astăzi?”, în care ne propunem să aducem în discuție valorile care ar trebui să stea la baza procesului educațional din România.

Read More

Cătălin Striblea: La școala pe care am făcut-o nu era loc de vise

By | Visele lor

În timpul școlii, cunoscutul realizator de radio și televiziune Cătălin Striblea a avut profesori care creau olimpici. Ce nu puteau crea era însă inspirație și motivație, iar elevii care erau în afara cercului de inițiați erau lăsați în urmă. „Predatul însemna multe formule înșiruite pe tablă, pe care apoi trebuia să le memorăm. Țin minte că pentru unele teze învățam pagini întregi fără să le înțeleg neapărat. Dacă m-ar fi dus cineva să-mi arate exact ceea ce se întâmplă cu anumite fenomene cu siguranță aș fi avut altă amintire”, spune Cătălin Striblea. Ce ar schimba la educația din România de astăzi? „Aș opri metoda asta de învățare care te pune să îngurgitezi tone de informații. Nu aș mai premia-o. Aș premia inovația, inventivitatea, capacitatea de analiză și sinteză și capacitatea de a da soluții la situațiile ivite”, explică el.

Cum te-au influenţat profesorii în alegerile pe care le-ai făcut în viață?

Nu țin minte să fi fost vreun obiect sau un profesor care să-mi determine o alegere ulterioară. Ba, cel puțin la fizică și chimie, am avut așa o baftă încât m-am ferit ani de zile de obiectele astea. Nu pentru c-ar fi fost profesori răi, ci dimpotrivă. Și la gimnaziu și la liceu erau oameni severi cu o foarte bună reputație profesională care generau olimpici naționali și internaționali. Pentru noi ceilalți era un mister ceea ce se întâmpla acolo. Țin minte că la fizică și chimie erau pagini întregi pe care le învățam pe de rost. Nu înțelegeam mai deloc formulele cu pricina, iar chimia organică a fost un dezastru. Am avut însă un profesor de istorie care m-a fascinat. În clasa a V-a a reușit să ne predea istoria antică cu hărți și povești de o manieră care făcea orele foarte scurte. Cred c-au fost cele mai bune ore pe care le-am avut vreodată.

Read More

Vlad Tăușance: „Aș face tot ce se poate face pentru a reda demnitatea și speranța profesorilor”

By | Visele lor

Pentru Vlad Tăușance, materiile preferate au fost strâns legate de profesorii preferați. Oameni de la care a avut de învățat lucruri dincolo de granițele manualelor și ale disciplinelor predate, mai exact acele lucruri care l-au ajutat să își traseze granițele propriei vieți. „M-au învățat că încrederea se câștigă și drepturile includ obligații”, spune Vlad Tăușance. Ce ar schimba azi în educație? „Aș face tot ce se poate face pentru a reda demnitatea și speranța profesorilor, pentru a-i reconecta la propria motivație, dar și la realitatea orei”.

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală?

Materiile preferate au fost strâns legate de profesorii preferați. Am iubit istoria cât timp am avut un profesor îndrăgostit de Napoleon și de azteci. Am urât-o mai apoi, când am schimbat școala și m-am înecat în cifre și domnitori. Am ajuns la naționala de filosofie pentru că am avut parte de un profesor-mentor, care mi l-a explicat pe Pascal în fața cazanului de țuică, la casa lui din suburbie, iar apoi m-a pus să predau colegilor mei ce deprinsesem în lecțiile duminicale. Am rămas în relații strânse cu franceza pentru că eram într-o clasă bilingvă de top, într-un liceu cu performanțe naționale foarte bune. Franceza îți ridica statutul și-ți deschidea ușa către schimburi internaționale și, deloc neglijabil, către o bibliotecă vastă de bandă desenată. Deși scriam încă din liceu, am urât literatura română ca materie, din cauza unui profesor tipicar până la manie.

Read More